Bosch se implică atât în inovaţii tehnologice, cât şi în acţiuni climatice
„Vrem să asigurăm livrări fiabile pentru a răspunde cererii clienţilor noştri, pe măsură ce aceasta va reveni treptat, ajutând economia mondială să se redreseze cât mai repede posibil”, a declarat dr. Volkmar Denner, preşedintele consiliului de administraţie al Robert Bosch GmbH, la conferinţa de presă anuală a companiei. „Obiectivul nostru este sincronizarea reluării treptate a ritmului procesului de producţie şi a lanţurilor de aprovizionare sigure, în special în producţia de autovehicule. Am realizat deja acest lucru în China, unde cele în jur de 40 de fabrici ale noastre de pe plan local produc din nou, iar lanţurile de aprovizionare sunt stabile. Muncim din greu pentru a face acelaşi lucru în celelalte regiuni ale noastre.”
Denner a menţionat numeroasele măsuri luate de companie pentru a realiza cu succes reluarea treptată a ritmului producţiei şi pentru a se asigura că angajaţii sunt protejaţi în mod adecvat împotriva infectării cu coronavirus. Bosch se angajează, de asemenea, să adopte o abordare coordonată şi comună cu clienţii, furnizorii, autorităţile şi reprezentanţii angajaţilor.
Contribuţia Bosch la controlul pandemiei de coronavirus
„Dorim să contribuim ori de câte ori este posibil cu expertiza noastră la eforturile pentru controlul pandemiei, de exemplu prin testul nostru rapid pentru Covid-19 recent dezvoltat şi prin dispozitivul de analiză Vivalytic”, a spus Denner, CEO-ul Bosch. „Cererea este imensă. Facem tot ce putem pentru a spori în mod semnificativ producţia şi vom creşte capacitatea de cinci ori peste planurile noastre iniţiale până la sfârşitul anului”, a continuat el.
Bosch intenţionează să producă mai mult de un milion de teste rapide în 2020 şi să mărească producţia la trei milioane anul viitor. Pe lângă testele de laborator existente, dispozitivul de analiză Vivalytic va fi folosit iniţial în spitale şi cabinetele medicilor, unde va fi utilizat în principal pentru a oferi protecţie personalului medical, pentru care disponibilitatea rapidă a rezultatelor testelor, în mai puţin de două ore şi jumătate, este esenţială.
Testul rapid este deja livrat clienţilor europeni, cu eticheta „doar în scop de cercetare”, şi poate fi utilizat în urma aprobării. Bosch preconizează că va avea o marcă CE pentru produs până la sfârşitul lunii mai.
Un test şi mai rapid, care poate detecta în mod fiabil cazurile de Covid-19 în mai puţin de 45 de minute, se află în etapele finale ale dezvoltării. „Întregul nostru efort în acest domeniu este ghidat de etosul nostru – Tehnică pentru o viaţă”, a declarat Denner.
Bosch a început deja producţia de măşti. În prezent, treisprezece fabrici Bosch din nouă ţări – de la Bari din Italia, la Bursa din Turcia, până la Anderson din SUA – au luat iniţiativa şi produc astfel de măşti pentru cerinţele locale.
În plus, compania înfiinţează în momentul de faţă două linii de producţie complet automate în locaţia sa din Stuttgart-Feuerbach, cu alte linii care vor urma atât în locaţia sa Erbach din Germania, cât şi în India şi Mexic.
„Unitatea noastră pentru echipamente cu destinaţie specială a avut nevoie de numai câteva săptămâni pentru proiectarea utilajelor necesare”, a spus Denner.
Citiți articolul integral pe www.floteauto.ro