Care este modelul auto dotat cu puterea de oprire Ferodo

Federal-Mogul Motorparts anunţă că marca sa specializată de produse pentru frânare Ferodo va furniza plăcuţe pentru cea mai nouă generaţie a modelului Ford Fiesta, care vor fi montate pe puntea.

După cinci ani de cercetare dedicată, Ferodo a lansat pentru prima dată pe piaţa aftermarket plăcuţele de frână fără cupru, ca parte din gama sa Eco-Friction. Potrivit reprezentanţilor compnaiei, cu peste 1.500 de materiale testate şi 25 de compuşi noi, dezvoltarea şi testarea plăcuţelor a fost riguroasă. Realizate din materiale mai ecologice şi cu o reducere semnificativă a emisiilor de particule fine, plăcuţele oferă o siguranţă sporită, suprimarea zgomotului şi cea mai bună performanţă în domeniu.

„Este minunat să vedem un alt producător care alege plăcuţe Eco-Friction, mai ales pe un model popular cum este Ford Fiesta. Modificările legislative solicită o reducere a conţinutului de cupru din plăcuţele de frână, şi de aceea am început dezvoltarea soluţiei noastre acum câţiva ani, aceasta fiind adoptată pentru prima dată în 2014. Acest lucru demonstrează angajamentul nostru de a fi pionieri în industrie prin dezvoltarea tehnologiei înainte ca piaţa să o impună”, explică Gozde Kirali, Brand Manager, Divizia sisteme de frânare, Federal-Mogul Motorparts EMEA.

Plăcuţele de frână conţin 20 – 30 de materiale diferite, fiecare cu funcţii diferite. În timpul procesului de proiectare, a fost limpede că nu există un singur material care să înlocuiască cuprul şi de aceea gama Eco-Friction foloseşte o serie de sulfuri metalice, minerale, abrazivi, fibre, particule ceramice şi anumite tipuri de grafit, pentru a obţine aceleaşi caracteristici de uzură şi fricţiune pe care le au plăcuţele de frână cu cupru.

În urma testelor pe 6 modele de vehicule, rezultatele au demonstrat că Eco-Friction oferă o putere de oprire cu până la 17% mai mare decât cea a concurenţei. Acoperirea pe piaţă este de asemenea semnificativă, tehnologia fiind disponibilă pentru 90% din gama de produse Ferodo, marca devenind astfel un furnizor de top de plăcuţe de frână mai ecologice.

Ford Fiesta a fost lansat iniţial în 1976 şi, până în prezent, au fost vândute la nivel global peste 16 milioane de unităţi. Noul Ford Fiesta a fost introdus în 2017.

Adaugati comentariu