Afaceri în creştere pentru Compa Sibiu

Producătorul de componente auto Compa din Sibiu, societate listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), a realizat, în 2017, venituri totale de 713,91 milioane lei, în creştere cu 9% comparativ cu rezultatul înregistrat în anul precedent.

Potrivit raportului transmis BVB, rezultatul din exploatare a fost, în 2017, de 43,17 milioane lei, cu aproape 0,5% peste cel din 2016, în timp ce totalul cheltuielilor a urcat la 670,74 milioane lei, de la 611,56 milioane lei în anul precedent

Compa a obţinut un profit net de 38,10 milioane lei, cu 26% mai mic decât cel din 2016, de 51,63 milioane lei.

La 31 decembrie 2017, activele totale însumau 596,89 milioane lei, în creştere cu 5,3% faţă de cele de la sfârşitul anului anterior. În acelaşi interval, datoriile totale au fost reduse la 192,37 milioane lei, de la 200,84 milioane lei.

Acţionarul principal al societăţii este Asociaţia Salariaţilor ce deţine 54, 599% din acţiuni.

Compa şi-a câştigat renumele, în special, datorită produselor sala din domeniul auto. Acum se află între primele companii cu capital românesc, prezente în Top 100 exportatori.

Societatea a construit parteneriate cu nume de prim rang din domeniul industriei auto, precum Bosch, Delphi, Fuji-Kiko sau Schaeffler. Produsele Compa sunt livrate în 23 de ţări, de pe trei continente, pintre care se numără Franţa, Germania, Statele Unite, Cehia, Belgia, Olanda, Italia, China, India.

Principalele grupe de produse fabricate sunt componente şi subansamble pentru sisteme de injecţie; componente pentru stergătoare de parbriz; pentru turbosuflante; componente şi subansamble pentru casete şi coloane de direcţie; arcuri; piese ştanţate; transmisii cardanice; ansamble mecano-sudate; componente pentru instalaţii de aer condiţionat.

Produsele societăţii sunt asamblate pe automobile precum BMW, Mercedes, Peugeot, Renault, Audi, Ford, Fiat, Citroën, Toyota, VW, GM, Porsche şi Kia.

 

 

Adaugati comentariu