Compania Wielpütz Automotive va fabrica la Craiova produse high-tech

Compania germană Wielpütz Automotive a închiriat 3 hectare de teren în High-Tech Industry Park, platformă economică a Consiliului Judeţean Dolj, pentru construirea unei fabrici de subansamble auto.

Cu o investiţie de 10 milioane euro, prima în afara Germania, compania intenţionează să demareze producţia chiar de la 1 septembrie 2018, înfiinţând 500 de locuri de muncă, destinate în cea mai mare parte femeilor, care vor putea lucra ca montatori.

Potrivit directorul general, Volker Schlegel, compania are o tradiţie de peste 100 de ani, paleta de produse pornind de la sisteme simple până la sisteme de alimentare sau răcire high-tech pentru motoarele de combustie. Printre clienţii Wielpütz Automotive se numără constructori auto precum Daimler, Volkswagen, BMW, General Motors, Ford.

„Bineînţeles că parcursul nostru depinde foarte mult şi de piaţa auto care este foarte competitivă şi foarte fluctuantă în acest moment. Pentru prima hală planificăm un mixt de produse pornim în principal cu montaj şi în al doilea pas cu produse high-tech care în acest moment sunt în faza de prototip. În 2019, pornim producţia de serie pentru aceste produse high-tech. Avem nevoie de angajaţi, marea majoritate vor fi doamne şi pornim de la locuri de muncă simple – montatori şi ajungem până la locuri de muncă extrem de calificate, cu studii superioare şi desigur că vom avea un mixt de activităţi – activităţi simple de montaj până la cercetare-dezvoltare”, a conchis managerul companiei germane.

 

 

Adaugati comentariu