Continental Anvelope Timişoara a produs anvelopa cu numărul 250 de milioane

Continental, companie tehnologică, a marcat producerea anvelopei cu numărul 250 de milioane în fabrica sa de anvelope din Timișoara. Anvelopa cu numărul 250 milioane este un ContiCrossContact de 18 țoli, modelul de iarnă.
anvelope

”La 20 de ani de la producerea primei anvelope de serie în Timișoara, atingem astăzi un obiectiv de referință: 250 de milioane de anvelope produse și livrate din Timișoara către clienții Continental din România, și întreaga lume. Suntem foarte mândri de rezultatul excelent pe care am reușit să îl atingem” a declarat Carlos Bernabé, directorul general al fabricii Continental din Timișoara. ”Doresc să transmit felicitările mele întregii echipe din fabrica noastră, și să le mulțumesc pentru pasiunea, devotamentul și entuziasmul cu care au participat la această realizare” a adăugat Bernabé.

Gama produsă în capitala Banatului variază între 13 și 20 de ţoli, având simboluri de viteză până la rata Y – 300 km/h. Fabrica produce anvelope UHP (Ultra High Performance), anvelope pentru vehicule electrice şi pentru vehicule comerciale uşoare (VAN).

În continuare obiectivul fabricii este să diversifice portofoliul de anvelope premium și Ultra High Performance (de înaltă performanță), care sunt mai complexe și necesită un nivel foarte înalt de expertiză.

 

CITEȘTE ȘI:

”Undă verde” pentru crearea Stellantis, prin fuziunea Fiat Chrysler Automobiles şi PSA

ACAROM: Producția de vehicule la 9 luni a scăzut cu 14%

Tesla devine din ce în ce mai profitabilă. Câștiguri de 331 mil. $ în trimestrul III

 

 

 

Adaugati comentariu