Problemele de aprovizionare afectează industria auto germană
Asociaţia producătorilor germani de automobile (VDA) a redus luni estimarea privind creşterea producţiei de la 13% la numai 3%, afirmând că producţia din ultimele luni a fost ”semnificativ sub aşteptări”.
VDA anticipează că în acest an vor fi fabricate în Germania 3,6 milioane de automobile, cu 400.000 de unităţi mai puţine faţă de previziunea anterioară, potrivit estimărilor actualizate făcute la jumătatea anului.
Industria auto germană, care reuneşte mărci precum Voikswagen, Daimler şi BMW, reprezintă 5% din producţia economică şi asigură peste 800.000 de locuri de muncă.
Producătorii au redus producţia la începutul pandemiei, în aşteptarea unei încetiniri a cumpărărilor de maşini şi au fost surprinşi de revenirea cererii, pe măsură ce economiile s-au redeschis în acest an.
Producţia germană de automobile a fost de 1,73 milioane de unităţi în primele şase luni ale anului, cu 16% mai mare comparativ cu perioada similară a anului anterior.
Dar producţia a scăzut cu 19% în luna iunie, potrivit cifrelor VDA.
Înmatriculările de maşini noi au crescut în Germania cu 15% în prima jumătate a anului, până la 1,39 milioane de unităţi.
CITEȘTE ȘI:
Ford Motor opreşte temporar activităţile la mai multe fabrici nord-americane
Chinezii de la Envision construiesc o fabrică de baterii de 2 miliarde euro pentru Renault