Producția fabricii Bosch din Blaj a atins pragul de 25 milioane de senzori de oxigen
Începând cu anul 1960 și până în prezent, compania a depus eforturi continue pentru îmbunătăţirea senzorilor de oxigen, astfel, senzorii lambda au ajuns să devină astăzi o componentă esenţială a sistemului modern de emisii care monitorizează şi reglează procesul de combustie. În 2020, senzorul lambda a ajuns la cea de a şasea generaţie, iar Fabrica Bosch din Blaj este prima unitate de producție a companiei responsabilă de manufacturarea aceastei noi serii și nominalizată, totodată, drept locație pilot pentru producția următoarelor generații de senzori de oxigen.
„Acum zece ani, în parcursul activității mele profesionale în Asia, priveam cum China înregistra o evoluție pozitivă pe segmentul senzorilor lambda. Astăzi, mă bucură să văd că Fabrica din Blaj poate concura, de la egal la egal, cu unitățile de producție de la nivel global”, a menționat Alexander Firsching, director comercial al Bosch Automotive SRL.
La Blaj, Bosch produce mai mult de jumătate din volumele generației cinci de senzori lambda, unitatea de producție jucând un rol important în rețeaua internațională care răspunde de acest produs.
„În ceea ce priveşte excelenţa în calitate şi competenţe, Fabrica Bosch din Blaj afișează perspective pe termen lung, iar spaţiul de producţie al unității reprezintă un atuu valoros pentru Divizia Soluţiilor de propulsie din Sectorul auto”, a declarat Christian Stach, Membru al consiliului de conducere Bosch pentru autoturisme.
Senzori de oxigen: piese mici, impact mare
Senzorii de oxigen sau senzorii lambda asigură un nivel scăzut de emisii de CO2, fiind responsabili de funcţionarea corespunzătoare a motorului și asigurând, în același timp, unui consum economic de combustibil.
Monitorizarea nivelurilor de oxigen este importantă, deoarece cantitățile de oxigen în exces pot conduce la performanțe slabe, cauzând hibe ale motorului.
Excelență Bosch produsă la Blaj
La Blaj, Bosch a deschis prima fabrică din România pentru componente de tehnică liniară, în anul 2007. Începând din anul 2013, locaţia s-a extins prin deschiderea unor noi unităţi de producţie pentru soluţii de mobilitate prin diviziile Chassis Systems şi Gasoline Systems.
Bosch produce la Blaj componente pentru industria auto: senzori de viteză a roților, senzori de turație a arborelui cotit, senzori şi componente electronice pentru grupul motopropulsor.
Pentru creşterea competitivităţii şi eficientizarea producţiei, în cadrul unității de producție sunt implementate soluţii de industrie 4.0 precum Sistemul de monitorizare a producţiei şi Soluţii inteligente pentru sudura cu laser.
Ca o recunoaștere a produselor sale de înaltă calitate, fabrica din Blaj a devenit, începând cu anul 2020, unitatea de producţie coordonatoare Bosch la nivel global pentru producția senzorilor de detonație.
CITEȘTE ȘI:
Producția de autoturisme, în scădere cu 28,8% în primele 6 luni
Schaeffler România oferă trei programe de master orientate spre practică
Ford Motor ar putea închide unele fabrici din SUA începând de săptămâna viitoare