Prima pagină / Investiții Auto / Birou de inginerie Jaguar Land Rover, în Ungaria

Birou de inginerie Jaguar Land Rover, în Ungaria

jaguar land rover

Constructorul auto britanic Jaguar Land Rover (JLR) va crea 100 de locuri de muncă în noul birou de inginerie din Ungaria, care va permite o colaborare strânsă cu furnizorii din Europa Centrală şi de Est (CEE).

Inginerii JLR din Budapesta vor lucra din 2019 cu angajaţii companiei din Marea Britanie şi din alte regiuni.

„Echipa din Budapesta va completa echipa de asistenţă tehnică şi furnizorii din regiune, precum şi echipele noastre din Regatul Unit„, a afirmat Nick Rogers, directorul diviziei de inginerie al JLR, citat de Reuters.

La rândul său, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat: „Decizia celui mai mare producător auto britanic de a deschide biroul de inginerie din Ungaria reconfirmă strategia noastră privind investiţiile străine şi în special cele din sectorul auto”.

Tot în Ungaria, grupul german Daimler AG a lansat, săptămâna trecută, Academia Mercedes-Benz, un centru de instruire situat lângă fabrica din Kecskemet (centrul Ungariei), unde sunt produse automobile Mercedes-Benz. Valoarea investiţiei se ridică la trei miliarde de forinţi, iar statul a acordat o subvenţie de 622 de milioane de forinţi.

 

 

Etichetat:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *