Afacerile din industria auto, 23 mld. €

Cifra de afaceri din sectorul industriei auto a crescut de 3 ori în ultimii 10 ani, până la aproximativ 23 de miliarde de euro în prezent.

România se află în primii 10 producători auto din Uniunea Europeană, cu peste 350.000 de autoturisme produse la sfârşitul anului trecut.

Per total, industria auto generează peste un sfert din exporturile României, fiind responsabilă pentru crearea a peste 200.000 de locuri de muncă

„Exemplele de succes, precum Dacia la Mioveni, Ford la Craiova, Continental la Timişoara şi Iaşi, dar şi mulţi alţii, demonstrează că investiţiile străine aduc beneficii pe termen lung, pentru întreaga societate. În acest sens, autorităţile guvernamentale trebuie să înţeleagă – odată pentru totdeauna – că investitorii străini nu trebuie priviţi cu adversitate, dimpotrivă, Executivul ar trebui să facă toate eforturile pentru a aduce în România noi firme străine, cât mai performante, în special în sectoarele în care dispunem de avantaje competitive remarcabile şi avem suficiente sectoare de acest tip” , a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, prezent la dezbaterea „Industria auto, motorul dezvoltării economiei. Factori de creştere a competitivităţii”.

Şeful statului a subliniat, totodată, că, în condiţiile în care avansul tehnologic are un ritm extrem de alert, industria auto nu poate să ţină pasul cu provocările lansate de aceste inovaţii, inclusiv cele care privesc maşinile autonome, dacă nu integrează aceste noi tehnologii. Iar în acest context, preşedintele Klaus Iohannis a îndemnat companiile din industria auto să+şi îndrepte atenţia şi către sectorul românesc de IT,

„Am aflat că există preocupări foarte serioase în acest domeniu şi cu rezultate, se pare, deja, foarte, foarte notabile. Vă invit pe dumneavoastră, cei mai importanţi actori ai industriei auto din România, să vă îndreptaţi atenţia către sectorul românesc de IT şi, în general, către potenţialul industriilor creative din România, cele care se pot afla în avangarda inovării”, a arătat şeful statutului.

 

 

Adaugati comentariu