Pericol pentru Dacia? Chinezii produc mașini în Maroc

Uzina Dacia din Maroc va avea parte de concurență locală din partea firmei chineze BYD, care a anunțat deschiderea unei fabrici în Tanger.

BYD va angaja 2.500 de muncitori pentru a produce in statul african vehicule, autobuze si camioane electrice, precum si baterii pentru masini de pasageri. Fabrica va fi in noul oras Mohamed VI Tangier Tech, parte a proiectului dintre China si Maroc ce vizeaza crearea unui asa numit Silicon Valley in Africa de Nord. Marocul beneficiaza si de un modern port, Tanger Med, unde exista un terminal de mari dimensiuni pentru imbarcarea si debarcarea automobilelor.

Anul acesta BYD si-a extins in mod agresiv prezenta pe plan global. Compania a inaugurat prima sa fabrica de autobuze electrice Komarom, nordul Ungariei, o investitie de 20 de milioane de euro. Aici sunt produse anual 400 de autobuze pe baterii, care sunt exportate in Europa.

Renault are cea mai mare fabrica din regiune, langa Tanger, unde anul trecut au fost produse 273.000 vehicule Dacia. Renault are si uzine mai mici in Casablanca (Maroc) si Oran (Algeria).

Și grupul PSA va incepe in 2019 construirea unei fabrici langa orasul marocan Kenitra. Magneti Marelli, divizia de componente auto a Fiat, a anuntat recent ca va investi 37 de milioane de euro pentru a construi o fabrica in Tanger (Maroc) in zona libera „Tanger Automotive City”. Vor fi produse componente pentru industria auto, in prima faza urmand sa fie livrate amortizoare pentru automobile si vehicule comerciale.

Adaugati comentariu