Geneva 2018: Lexus vine cu crossover-ul UX, RX L și LF1-Limitless

Lexus UX

Lexus a anunțat noutățile pe care le aduce la ediția din acest an a Salonului de la Geneva. Pe 6 martie, compania va prezenta, în premieră mondială, crossover-ul UX, în timp ce la capitolul premiere europene se numără noul RX L și conceptul LF1-Limitless. În plus, pentru a marca a 10-a aniversare a lui Lexus F, marca va expune Special Edition RC F coupe.

Lexus UX este cel mai mic crossover din gama mărcii, are la origine conceptul prezentat în toamna lui 2016 la Paris, care a impresionat prin designul spectaculos caracterizat de amestecul de unghiuri drepte și ascuțite.Jurnaliștii britanici anticipează că modelul de serie va prelua de la acesta doar câteva elemente, precum grila și liniile angulare, în timp ce restul designului o să fie ceva mai convențional, și precizează că va exista cu siguranță și o versiune hibridă. Modelul va rivaliza cu BMW X1 și versiunile Q2 și Q3 ale celor de la Audi.

Lexus RX L

Versiunea L a best-seller-ului RX vine în premieră europeană la Geneva, după ce debutul său mondial a fost consemnat în decembrie, la Los Angeles. Versiunea alungită are acelaşi ampatament ca şi SUV-ul standard – 2,790 mm, dar este mai lung cu 110 mm şi tot acest spaţiu este adăugat părţii posterioare. Astfel, Lexus RX L măsoară acum în lungime exact 5,000 mm! La o primă vedere design-ul posterior a rămas neschimbat, însă versiunea alungită are un unghi de înclinare a montanţilor spate mai mic. În versiunea de bază Lexus RX L are 7 locuri, dar opţional se poate opta în al doilea rând pentru două scaune separate obținându-se o versiune cu 6 locuri.

Lexus RX L

 

Lexus LF1-LimitlessTot ca premieră europeană urmează să fie expus LF1-Limitless Concept, care a debutat la Detroit. Conceput în Centrul de design Calty din California, acesta propune o nouă linie de design despre care se spune că o vom vedea implementată pe viitoarele SUV-uri de serie. Niponii au precizat la acel moment că el poate beneficia de propulsie pe benzină, dar și în toate variantele electrificate -hibrid, plug-in hibrid, electric-, și că integrează o tehnologie autonomă de nivel 4.

Despre ultima propunere, Special Edition RC F Coupe nu au ”transpirat” încă informații, așa că nu ne rămâne decît să așteptăm ziua de 6 martie, atunci când, la ora locală 10 (11 la noi), la Geneva urmează să aibă loc conferința de presă a celor de la Lexus.

 

.

Adaugati comentariu