Wielpütz renunţă la investiţia de la Craiova

Producătorul de componente auto Wielpütz, care demarase o investiţie de 10 mil. euro la Craiova, a intrat în insolvenţă pe fondul dificultăţilor financiare.

Potrivit presei germane, Judecătoria districtului Dusseldorf a înaintat în data de 12 decembrie 2018 petiţia privind insolvenţa.

La cele două fabrici din Hilden şi Haan ale companiei, cei aproximativ 850 de angajaţi produc sisteme de alimentare, tije de ulei şi pedale. Până în luna februarie 2019, salariile acestora vor fi plătite de Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă, apoi acestea trebuie suportate de companie.

Conducerea Wielpütz nu a fost concediată, urmând să pună în aplicare un plan pentru redresarea companiei. Dacă măsurile de salvare nu reuşesc, un administrator special va prelua managementul afacerii.

„Scopul nostru final este de a stabiliza pe termen lung compania şi de a păstra cât mai multe locuri de muncă, într-o piaţă caracterizată de o competiţie acerbă”, au declarat reprezentanţii Wielpütz.

În opinia acestora, dificultăţilor financiare au aărut în contextul schimbărilor dramatice de pe piaţa auto, determinate de criticile generale aduse motorului cu combustie, ce au cauzat o scădere a comenzilor de la contructorii auto. În plus, aprobarea întârziată a comercializării noilor motoare a determinat, de asemenea, o lipsă de lichiditate.

Compania Wielpütz are o istorie de aproape 120 de ani, fiind înfiinţată în 1900, la Solingen, ca o fabrică de oţel şi produse metalice. Conform datelor proprii, grupul furnizează componente auto „tuturor constructorilor auto renumiţi”.

Din păcate, insolvenţa pare că a pus capăt planurilor Wielpütz de deschide o fabrică de de subansamble auto, pe platforma High-Tech Industry Park din Craiova, unde unde urmau să fie angajaţi, în următorii 5 ani, aproximaiv 500 de salariaţi.

 

CITEŞTE ŞI: Wielpütz Automotive începe construcţia fabricii de la Craiova

Adaugati comentariu