Ministrul Economiei: Multe autoturisme din Europa au chiar jumătate dintre componente produse în România

”Parte dintre aceşti mari angajatori produc componente pentru autovehicule, începând de la chei de contact, până la schimbătoare de viteză, sistemele de siguranță şi multe altele. Multe autoturisme pe care le vedem pe şoselele din Europa au chiar jumătate dintre componentele tehnice produse în țara noastră. Tocmai de aceea, ca ministru al economiei întotdeauna mi-am exprimat sprijinul pentru menținerea şi chiar dezvoltarea sau extinderea afacerilor cu capital străin sau românesc”, a arătat ministrul Economiei.
Acesta a reamintit că, miercuri, Guvernul a aprobat schema de ajutor de stat, promovată de Ministerul Economiei, pentru industria prelucrătoare, prin care, în următorii 2 ani, companiile pot accesa 300 de milioane de euro sub formă de granturi.
”Am discutat, alături de secretarul de stat Mihai Macaveiu şi de deputatul PSD Bogdan Trif, cu o parte dintre oamenii de afaceri care fac parte din Clubul Economic German Transilvania care mi-au vorbit despre problemele de mobilitate, respectiv transportul public local limitat pentru angajații care au joburi în Parcul Industrial şi trebuie să se deplaseze din Sibiu, dar şi lipsa forței de muncă specializată. În acest sens, am decis ca Ministerul Economiei să joace un rol catalizator pentru a pune la aceeaşi masă autorități centrale şi companiile mari, astfel încât diferite probleme birocratice, sau de legislație cu care mari angajatori din Sibiu se confruntă să poată fi dezbătute”, a subliniat Florin Spătaru.
CITEȘTE ȘI:
Continental dezvoltă un portofoliu larg de tehnologii pentru vehicule comerciale electrice
Schaeffler România susține înscrierea la trei programe de master