Schaeffler România susține înscrierea la trei programe de master

Educația a fost mereu prioritară pentru Schaeffler Romania. În acest sens, compania a dezvoltat parteneriate de succes cu mediul educațional din județul Brașov, tocmai pentru a putea susține și mai îndeaproape tânăra generație. Astfel, toți absolvenții de licență, care doresc să își continue studiile urmând un program de masterat în domenii tehnice sunt invitați să se înscrie la unul dintre cele trei programe susținute de companie și în noul an universitar.
Schaeffler

În strânsă colaborare cu Universitatea Transilvania, cele trei programe de masterat adresate absolvenților de facultăți tehnice, le oferă viitorilor masteranzi ocazia să se specializeze în domenii de interes actual, învățând într-un mediu profesionist care le oferă șansa de a pune în practică cunoștințele dobândite.

„Colaborarea cu Universitatea Transilvania este una dintre cele mai valoroase investiții ale companiei, atât în educație – în viitorul noilor generații, cât și în viitorul companiei. În parteneriat cu universitatea am reușit să dezvoltăm programe de masterat în domenii ce se află în topul cerințelor din mediului industrial, la nivel global” spune Ștefan Gulacsi-Gologan, Administrator General Schaeffler Romania.

Programul „Metode practice integrate în ingineria sistemelor de propulsie”

Acesta este cel mai nou program de masterat susținut de companie, ce a fost demarat în 2018 în parteneriat cu Facultatea de Inginerie Mecanică, fiind un program unic în cadrul Universității Transilvania, datorită dublei specializări, atât în producție, cât și în cercetare-dezvoltare.

Avantajele acestui program includ 10 locuri cu taxe de școlarizare acoperite de companie, în plus față de cele 14 locuri de la buget; Îmbinarea pasiunii pentru autovehicule rutiere cu ingineria tehnologică, ce oferă oportunități crescute de angajare; practică asigurată gratuit în cadrul companiei, pe parcursul celor doi ani de studiu; Compania oferă mentorat și cursuri de perfecționare susținute de top managementul din Grupul Schaeffler.

Absolvenții masterului au acces facil spre ocupații de viitor precum inginer tehnolog, inginer pregătirea fabricației, inginer planificarea producției, management în producție, inginer proiectant, inginer calcul tehnic (simulare FEA, CFD, multibody) sau inginer testare.

În plus, pentru doritori, există și varianta de a continua studiile cu un doctorat în aria de cercetare-dezvoltare din Schaeffler.

Programul „Ingineria proceselor de fabricație avansate”

Schaeffler susține tinerii care se înscriu la acest program prin oferirea a 10 burse private de studiu celor mai buni dintre studenți. Acest program a fost lansat în 2015, în colaborare cu Facultatea de Inginerie Tehnologică și Management Industrial, iar predarea este atât în limba română, cât și în limba engleză. În cadrul acestui program, există posibilitatea de a alege una dintre cele două ramuri și anume: tehnologii de fabricație a produselor din materiale metalice sau tehnologii de fabricație a produselor din materiale plastice.

Discipline studiate includ proiectare pentru fabricație, tehnologii utilizate în procesele de fabricație, managementul calității, managementul proiectelor sau injectarea materialelor plastice.

Ocupații de viitor după absolvire includ: inginer mecanic, inginer tehnolog, inginer pregătirea fabricației, inginer planificarea producției, manager îmbunătățire procese sau chiar manager responsabil de produs.

Programul „Inginerie virtuală în proiectarea autovehiculelor”

Acesta este un program de masterat cu predare în limba engleză, ce a debutat în anul 2013, la Facultatea de Inginerie Mecanică, din dorința de a le oferi tinerilor absolvenți o specializare orientată spre practică și corelată cu exigențele pieței muncii. Este singurul program susținut de companie, care oferă acces către partea de cercetare, dezvoltă competențele necesare în partea de validare produs, utilizând metode numerice.

Un avantaj în dezvoltare profesională îl reprezintă și accesul la experții Schaeffler, precum și – alături de aceștia – accesul la cele mai moderne și complexe metode de simulare: FEA, CFD, MBS și multe altele. De asemenea, cei care doresc să-și continue studiile superioare prin doctorat, pot face acest lucru, deoarece Schaeffler oferă atât teme de actualitate, cât și cadrul practic necesar pentru implementarea soluțiilor și conceptelor dezvoltate.

Înscrierea la programele de master descrise se poate face prin platforma Universității Transilvania din Brașov până în data de 16 iulie 2022. Mai multe detalii legate de înscrieri și calendarul acestora, pot fi regăsite la următorul link: Masterat – Admitere UniTBv.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Bosch Tech Day 2022 la Dresda: semiconductorii puternici stabilesc ritmul pentru lumea tehnologiei moderne

„Tehnică pentru o viață” cu semiconductori: Bosch investește 3 miliarde de euro în afacerea cu cipuri

 

 

 

Adaugati comentariu