A fost votat Motorul Anului 2016. Câștigătorul este agregatul V8 turbo care echipează superbul Ferrari 488 GTB. Mai contează restul?
Evident! Și asta pentru că e greu să pui față în față un propulsor de un litru cu unul de peste 4 litri. Drept urmare, motoarele au fost împărțite pe categorii de cilindree.
Câștigătorul categoriei mezine, a motoarelor de sub 1 litru este propulsorul Ford de 998 cmc, în 3 cilindri. L-am testat și ne-a încântat! El a fost urmat pe podium de recent introdusul motor de 999 cmc în gama Skoda Octavia și de agregatul electric cu range extender de pe BMW i3.
Urcăm o treaptă și ajungem la categoria 1 litru – 1,4 litri. Aici, propulsorul grupului PSA, de 1,2 litri este suveran, peste benzinarul turbo al bavarezilor și hibridul grupului VW.
Mai departe, în categoria 1,4 – 1,8 litri, propulsorul electric asistat de motorul pe benzină al lui BMW i8 se impune în fața celui de 1,5 litri al aceluiași producător și a agregatului TFSI de 1,8 litri produs de rivalii din Ingolstadt.
Trecem direct la câștigătorul clasamentului general al competiției Motorul Anului 2016. El este agregatul biturbo V8, de 3,9 litri de pe Ferrari 488 GTB, care dezvoltă 670 CP (172 CP/litru!) și 760 Nm și propulsează supercarul italian de la 0 la 100 km/h în doar 3 secunde, plafonându-se la 335 km/h.
”Este un pas uriaș în față pentru motoarele turbo, în ceea ce privește eficiența, performanța și flexibiitatea. Este, cu adevărat, cel mai bun motor aflat în producție azi și lumea își va aminti de el ca de unul dintre cele mai bune din toate timpurile”, a declarat Graham Johnson, co-președinte al juriului.
Să ascultăm și părerea lui Chris Harris despre Ferrari 488 GTB.
În galeria de mai jos puteți vedea toate rezultatele concursului, grupate pe categorii.