Nissan va opri progresiv vânzarea vehiculelor diesel în Europa

Producătorul auto nipon Nissan va stopa progresiv vânzarea vehiculelor diesel pe pieţele europene, într-un context global potrivnic acestor motorizări, relatează agenţia japoneză de ştiri Kyodo.
nissan

Reprezentanţii companiei, citaţi ulterior de AFP, nu au oferit un calendar al renunţării la motorizările diesel, dar au arătat că Nissan îşi va concentra resursele pe dezvoltarea vehiculelor electrice.

Până în 2025, Nissan intenţionează ca jumătate din vehiculele sale vândute pe piaţa europeană să fie electrice. Compania a investit masiv în noile tehnologii iar modelul său de vârf – Leaf – este cel mai bine vândut automobil 100% electric la nivel mondial.

În martie 2018, constructorul nipon a anunţat că a primit deja 19.000 de comenzi pentru Leaf în Europa, 13.000 dintre acestea fiind plasate înainte ca maşina să ajungă în showroom-uri.

Anul trecut, s-au vândut peste 31.300 de unităţi Renault ZOE în Europa, plasând maşina constructorului francez pe primul loc în topul celor mai bine vândute electrice. ZOE are însă, şanse mari să fie devansat, anul acesta, de Nissan Leaf.

Pe de altă parte, Nissan a anunţat deja că va desfiinţa sute de locuri de muncă la fabrica sa din Sunderland, cea
mai mare unitate de producţie a automobilelor din Marea Britanie, pe fondul cererii în scădere pentru modelele diesel în Europa.

Cererea de maşini diesel a scăzut cu o treime în primele trei luni ale acestui an în Marea Britanie, afectată de preocuparea continuă a consumatorilor faţă de majorările planificate de impozite şi de interdicţiile şi restricţiile propuse în mai multe oraşe din întreaga lume. Pentru această situaţie, industria auto învinuieşte parţial politica Guvernului May referitoare la motorizările diesel, taxate suplimentar începând cu luna aprilie.

La începutul lunii martie, şi Toyota Motor a anunţat că nu va mai lansa noi vehicule diesel, cu excepţia camioanelor, în timp ce alt grup nipon, Subaru, a decis să renunţe din 2020 la vânzarea maşinilor diesel în Europa şi Australia.

 

 

Adaugati comentariu