Primele funcţii on-line MINI disponibile şi în România

MINI Connected

Cu începere din martie 2018, toate modelele MINI noi vor fi disponibile cu opţiunea unui card 4G integrat ca urmare a lansării noii generații MINI Connected. Pachetele de servicii digitale sunt disponibile în 43 de piețe de pe toate continentele, printre care şi România.

MINI Connected

Primele modele ce vor fi disponibile cu capacitatea de conectivitate nouă şi extinsă sunt noile MINI Hatch cu trei uşi, MINI Hatch cu cinci uşi şi MINI Cabriolet. Astfel, funcţiile existente în portofoliu, precum Intelligent Emergency Call (apel inteligent de urgenţă) şi Teleservices, se vor alătura noilor servicii care până acum erau disponibile în România pentru modelele BMW: informaţii despre vreme, căutare de puncte de interes prin serviciul Google Maps şi transferul lor către sistemul de navigaţie, RSS news feed pentru ştiri din România.

Este, de asemenea disponibilă noua aplicaţie MINI Connected care vine cu o serie de funcţii de planificare a călătoriei utilizând serviciul Here Maps cu informaţii de trafic. Acestea includ Time-to-Leave Notifications (notificări pentru asistenţă în vederea plecării la timp), Send to Car (pentru importarea destinaţiilor din smartphone în automobil prin conexiunea bluetooth) sau notificarea prietenilor cu privire la timpului de sosire la destinaţie.

Pachetul de servicii completează oferta MINI Apps, care integrează aplicaţii de pe telefonul mobil. Sunt disponibile astfel cele mai populare aplicaţii de muzică, Deezer şi Spotify, dar şi Tunein Radio şi Tunein Radio Pro.

Adaugati comentariu