Tranzacţie între Magna Powertrain şi Ford

Magna Powertrain, controlată de Magna International Inc. (Canada), intenţionează să preia de la Getrag Ford Transmissions producţia de transmisii cu ambreiaj dublu.
magna powertrain

La finalul anului trecut, Comisia Europeană a primit, în acest context, o notificare a concentrării prin care Magna obţine controlul asupra activităţii companiei Getrag Ford Transmissions referitoare la transmisiile cu ambreiaj dublu.

Concentrarea se realizează prin achiziţionarea activelor utilizate exclusiv la fabricarea transmisiilor cu ambreiaj dublu.

Magna Powertrain furnizează la nivel mondial componente pentru autovehicule, printre care caroseria, şasiul, exteriorul, scaunele, grupul motopropulsor, sisteme şi module electronice, de redare a imaginii, de închidere şi de acoperiş, precum şi servicii complete de inginerie auto şi de producţie prin contract.

Getrag Ford Transmissions produce, în Slovacia, sisteme de transmisie pentru autoturisme şi pentru vehicule utilitare uşoare. Compania este un joint venture între Magna Powertrain şi Ford Motor.

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană a constatat că tranzacţia notificată ar putea intra sub incidenţa Regulamentului privind concentrările economice, dar nu a luat încă o decizie finală în această privinţă.
Î

Adaugati comentariu