Uzina BMW de la Leipzig aniversează un deceniu

BMW aniversează un deceniu de la inaugurarea uzinei din Leipzig şi, mai ales, a clădirii centrale a acesteia, care a câştigat numeroase premii, inclusiv Deutsche Architekturpreis – Premiul German pentru Arhitectură.

Fabrica este deschisă de asemenea vizitelor şi atrage în fiecare an mai multe zeci de mii de clienţi sau pasionaţi ai mărcii.

În 2002, BMW a prezentat designul în cadrul bienalei de arhitectură de la Veneţia, iar compania a fost foarte încântată când Zaha Hadid a primit Premiul Pritzker (una din cele mai importante distincţii în arhitectură) în 2004.

Interiorul clădirii centrale urmăreşte principiile directoare ale transparenţei totale şi ale eficienţei optime privind fluxul de lucru. Pe traseul de la atelierul de caroserie la vopsitorie, automobilele aflate în diferite etape de producţie glisează de-a lungul a 600 de metri de linie de asamblare deschisă spre următoarea etapă a producţiei, lucru vizibil fiecăruia dintre miile de angajaţi, dar şi vizitatorilor. Chiar şi cineva care stă la cafeteria uzinei poate observa caroseriile de automobile care trec aproape în tăcere, plutind parcă, suspendate la câţiva metrii înălţime. În acest fel, noţiunile de conectivitate şi mişcare au devenit laitmotivul clădirii – ţinând cont de ideile arhitectului, care a comentat cu entuziasm: „Panta Rhei (Totul Curge), aceste este un loc în care energia vine din toate părţile!”.

De la intrarea sa în funcţiune în 2005, uzina BMW Group din Leipzig a produs peste 1,6 milioane de automobile noi, inclusiv cele două modele BMW i inovatoare, BMW i3 – cu propulsie integral electrică – şi hybridul plug-in BMW i8.

Adaugati comentariu