Vânzări Dacia record. Când se lansează noua Dacia Duster

Dacia a depășit, în primele trei luni ale anului, pragul istoric de 100.000 mașini comercializate pe piața auto din Uniunea Europeană. Iar succesul va continua cu noua Dacia Duster, care va fi lansată în acest an.

Vânzările de mașini noi din statele membre UE au urcat în intervalul ianuarie-martie la 4,14 milioane de unități, în creștere cu 8,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Analizată individual, luna martie a adus, de asemenea, un avans consistent, cifrat la 11,2%, respectiv 1,9 milioane de mașini.

Pe fondul redresării pieței europene, Dacia a înregistrat, la rândul său, un progres important, brandul de la Mioveni anunțând pentru primele trei luni din 2017, livrări record de 109.000 unități, ceea ce se traduce printr-un avânt al vânzărilor solid, de 9,4%.

Este pentru prima dată când Dacia vinde peste 100.000 mașini la nivelul Uniunii Europene, într-un interval atât de scurt. Trendul ascendent se va menține și în următoarea perioadă, un catalizator important urmând să fie intrarea pe piață a noii generații a SUV-ului compact Duster. Aceasta va fi dezvăluită în septembrie, la Salonul Auto de la Frankfurt, însă nu va ajunge în showroom-uri mai devreme de ianuarie 2018.

În premieră, noua Dacia Duster va fi oferită în versiuni cu cinci și șapte locuri (Grand Duster). În consecință, a doua generație a SUV-ului compact va crește în dimensiuni, modelul convențional urmând să măsoare aproximativ 4,5 metri lungime, în timp ce Grand Duster va ajunge la 4,7 metri, pentru a acomoda cel de-al treilea rând de scaune.

Din punct de vedere tehnic, Dacia Duster II va fi complet nouă, renunțând la platforma actuală (derivată din cea a lui Logan) în favoarea arhitecturii modulare CMF, partajată cu Renault Kadjar și Nissan Qashqai.

VEZI CE MOTORIZĂRI VA AVEA NOUA DACIA DUSTER ȘI CÂND SE LANSEAZĂ VERSIUNEA CU ȘAPTE LOCURI AICI

Adaugati comentariu