10 previziuni pentru industria auto

Industria auto trece printr-o puternică schimbare de când Henry Ford a industrializat, în 1908, producerea autovehiculelor. Digitalizarea conduce această adevărată revoluţie, arată cele 10 previziuni pentru 2018.
previziuni

În timp ce ultimii 100 de ani au fost, în mare parte, axaţi pe îmbunătăţirea treptată a eficienţei producţiei de masă, viitorul va redefini rolul vehiculului pentru pasageri.

Dar cât de departe va ajunge industria? Ce va deveni relevant în acest an şi ce nu?

Marcello Tamietti, Managing Director IoT Accenture pentru Europa, şi Gabriel Seiberth, Managing Director Accenture Digital, îşi împărtăşesc opiniile privind cele 10 previziuni pentru industria auto în 2018.

Mai mult ritm în algoritm

Vehiculele conectate nu sunt chiar acolo unde ar putea fi: în timp ce conduc, şoferii nu pot folosi multe dintre aplicaţiile de internet activate în maşină, ceea ce face ca unele dintre acestea să fie aproape inutile. Iar multe dintre aplicaţiile existente în vehicul nu sunt nici la fel de bune ca driverele software de pe smartphone. Şi asta, pentru că, pe de o parte, interfaţa de utilizare nu este la fel de sofisticată, iar pe de alta, pentru că nu sunt la fel de „inteligente” ca şi aplicaţiile de pe telefoane. Dacă Siri ştie că te îndrepţi spre birou, de ce nu poate face acelaşi lucru şi software-ul de navigare al maşinii?

Cele mai multe dintre probleme sunt legate de modul în care datele sunt introduse şi folosite în maşină. Conectivitate există, putere de computerizare există, date există – maşinile conectate pot crea până la 25 GB de date într-o oră. Ceea ce lipseşte sunt mijloacele de a interacţiona cu aceste date, într-un mod perfect şi inteligent, care să îmbunătăţească experienţa de conducere fără a distrage conducătorii auto. Acest lucru va fi schimbat de Inteligenţa Artificială (AI).

Aplicaţiile Alexa de la Amazon şi Home de la Google au fost deja introduse pe unele modele. Acest lucru înseamnă că aceste maşini vor deveni „locuri terţe”, în strânsă legătură cu birourile şi casele şoferilor.

O dezvoltare a Inteligenţei Artificiale în vehicul şi a soluţiilor algoritmice va fi următorul cel mai important pas în domeniul tehnologiei auto în următoarele luni.

Maşini predictive

Este important faptul că integrarea Inteligenţei Aartificiale va aduce în vehicul capabilităţi de învăţare şi de predicţie, permiţându-i să personalizeze experienţa de conducere a şoferului. De la configuraţia scaunului până la infotainment şi preferinţele pentru aplicaţii, AI va învăţa ceea ce aveţi nevoie şi va configura, în consecinţă, maşina.

În plus, cele câteva lucruri rămase, care ar putea fi necesare pentru setare sau pe care vreţi să le configuraţi singuri, vor putea fi făcute prin comenzi vocale. Nu mai trebuie să apăsăm pârghii şi butoane, nu mai trebuie să ne luăm mâinile de pe volan. Cu AI devenită noua interfaţă de utilizare, maşinile conectate vor fi cu adevărat utile şi integrate în stilul de viaţă conectat.

Maşinile devin inteligente

Vehiculele inteligente permit, de asemenea, noi servicii digitale din punctul de vedere al predicţiei. „Parcarea predictivă”, de exemplu, va permite maşinilor conectate să extrapoleze unde va fi următorul spaţiu de parcare gratuit atunci când se ajunge la destinaţie, iar „întreţinerea predictivă a autovehiculului” va transforma business-ul post-vânzare. Maşina va prezice când o componentă se va strica, va programa o intrare în service şi va comanda piesa de schimb – totul de una singură.

Vom vedea în curând chiar şi „maşini care se auto-configurează”, adică vehicule care pot anticipa preferinţele şoferului, condiţiile meteorologice şi rutiere şi pot schimba, în consecinţă, setările.

O parolă pentru autoturism.

Cu atât de multe servicii devenite disponibile – şi cu Inteligenţa Artificială care are nevoie de modalităţi de a afla mai multe despre şoferi şi preferinţele lor – un serviciu digital bine cunoscut va fi implementat în maşini: gestionarea identităţii digitale sau, cu alte cuvinte, un cont de utilizator şi o parolă pentru vehicul.

Autentificarea utilizatorilor va fi extrem de importantă, atât pentru servicii, de genul email, cât şi pentru plăţi. Unii constructori, precum Daimler, au în plan realizarea unor soluţii de gestionare a identităţii.

Mai mult IoTşi cloud

Când vine vorba de digitalizarea industriei şi IoT (Internet of Things), constructorii auto tind să o ia cum mult înaintea altor producători. Dar asta nu înseamnă că totul este deja finalizat. Producătorii vor continua să investească în capabilităţile IoT şi în tehnologia cloud, de exemplu în domenii precum managementul lanţului de aprovizionare şi IT.

Dar totul se rezumă la rapiditate: cu cât sunt mai multe maşini conectate, cu atât infrastructura IT trebuie să devină mai performantă şi mai rapidă. Toţi producătorii cunosc acest lucru şi toţi investesc în infrastructura cloud pentru a obţine o rapiditate mai mare, un cost mai mic şi capacitatea de a gestiona fluctuaţiile cererii.

Analiza de vârf

Un alt domeniu în care producătorii îşi vor intensifica contribuţiile este cel al analizei de vârf. Fie în fabrică, în maşini, în marketing sau în vânzări, capabilităţile legate de extragerea valorilor din cantităţile uriaşe de date sunt esenţiale şi sunt încă în curs de realizare.

Analiza de vârf – capacitatea de a încorpora rutinele de analiză în routere şi în alte dispozitive sau în maşini – tocmai a început. Dar cum fără ea nu vom putem avea dispozitive care se auto-optimizează sau maşini autonome, analiza de vârf va ocupa prima poziţie, în 2018, în priorităţile producătorilor.

Roboţii din backoffice

Analizele de vârf şi Inteligenţa Artificială vor ajuta produvătorii să eficientizeze şi să automatizeze multe segmente ale afacerilor lor, în special în domenii precum finanţele, resursele umane, marketingul, vânzările sau chiar servicii pentru clienţi.

De fapt, conform cercetărilor Accenture, AI ar putea permite o creştere a productivităţii cu 39%.

Automatizarea prin AI poate simplifica multe tipuri de sarcini repetitive, iar 2018 va aduce multe realizări în acest sens.

Realitatea augmentată

Realitatea virtuală aduce o contribuţie importantă în tehnologie, însă realitatea augmentată şi realitatea mixtă s-au dovedit a fi mult mai utile. Vom vedea chiar mai multe situaţii de utilizare a realităţii augmentate în construcţii, inginerie, marketing şi poate chiar afişaje de tip „atenţionare” la următoarea generaţie de maşini.

Utilizarea pe o scară mai largă a realităţii augmentate va determina dezvoltarea unei alte tehnologii oarecum noi, reprezentarea virtuală 3D a unui produs fizic.

Curând, fiecare maşină care va părăsi fabrică va avea o astfel de copie digitală.

Tehnologia blockchain îşi face intrarea

Cu atât de multă conectivitate şi softuri instalate în maşini şi în companiile producătorilor auto, IT-ul şi securitatea datelor devine o preocupare şi mai presantă. Din fericire, există o altă tehnologie care ar putea ajuta în acest sens. Blockchain, soluţia de criptare care foloseşte „registrele” publice pentru a securiza plăţile digitale, ar putea fi foarte curând folosită pentru a autentifica driverele, autoturismele şi componentele, transmisiile de date şi alte părţi ale puzzle-ului digital care reprezintă industria auto „digitalizată”.

Conducere autonomă totală? Nu încă…

Deşi se realizează progrese în ceea ce priveşte tehnologia pentru conducere autonomă, vehiculele fără şofer – sau „autovehiculul de nivel cinci” – nu vor apărea în 2018. Vom vedea „nivelul doi” şi, probabil în următoarele luni, „nivelul trei” la vehiculele premium, care va consta în capacităţi de auto-parcare sau asistenţă în cazul blocării traficului.

Cei doi specialişti Accenture, Marcello Tamietti şi Gabriel Seiberth, consideră că anul 2018 este anul Maşinii Conectate, iar Maşina Autonomă va trebui să mai aştepte …

Adaugati comentariu