11 programe educaţionale la Schaeffler România

În 2018 la nivel general au fost implicaţi în proiectele educaţionale derulate de Schaeffler România peste 1.000 de persoane: elevi, studenţi, masteranzi, profesori.
schaeffler

Schaeffler România susţine educaţia prin programele pe care le derulează, dedicate atât elevilor, studenţilor cât şi absolvenţilor, încuranjându-i şi oferindu-le cadrul pentru a cunoaşte şi pentru a se dezvolta în domeniul studiilor. Rezultatele din 2018 ale acestor programe educaţionale, precum şi cum se pot accesa acestea:

Programe pentru elevi:

  • Şcoala Profesională Germană Kronstadt (SPGK) este una dintre cele mai notabile realizări ale sistemului naţional de educaţie, adoptând modelul învăţământului dual german. În anul şcolar 2017-2018 au fost înscrişi peste 300 de elevi de clasa a IX-a, a X-a şi a XI-a la Schaeffler România.
  • Fit for Future este un program în care cei mai buni elevi din judetul Braşov au şansa de a petrece o săptămână de practică în cadrul schaeffler Romania sau a altor companii partenere. În 2018, un număr de 78 de elevi au aplicat şi au făcut practică în companie.
  • Şcoala Altfel la Schaeffler România în 2018 a însemnat peste 400 de elevi participanţi, care au avut parte de o scurtă vizită în fabrică, precum şi de activităţi menite să descopere mai multe despre produsele Schaeffler.
  • Angajat în vacanţă este o oportunitate atât pentru elevi cât şi pentru studenţii ai căror părinţi lucrează în Schaeffler România. Aceştia timp de o lună, pe perioada vacanţei de vară, fac parte din echipa unui segment şi au şansa de a-şi testa compatibilitatea cu domeniul tehnic şi de a-şi pune la încercare capacităţile şi competenţele proprii. În anul 2018 am avut 94 elevi şi studenti înscrişi în acest program.
  • Ajungem Mari este un program în care elevii, ce provin din centre de plasament au şansa de a intra în contact cu o companie, de a descoperi meserii noi, precum şi ce cunoştinţe le sunt necesare pentru locul lor de muncă. Anul trecut peste 50 de elevi au vizitat compania.

Programe pentru studenţi şi absolvenţi

  • Anual Schaeffler România oferă 200 de locuri de practică pentru studenţi, pe timpul vacanţei de vară. În 2018 aproximativ 120 de studenţi au acceptat oportunitatea de a se alătura echipelor din departamentele centrale sau din segmentele de producţie.
  • Bursele de Excelenţă se adresează studenţilor care aspriă la o carieră de succes în domenii tehnice şi non-tehnice şi care au rezultate foarte bune la învăţătură. În 2018, 20 de bursieri au aplicat, pentru cele două sesiuni ale programului.
  • Schaeffler România oferă suport în realizarea lucrărilor de licenţă sau disertaţie. Temele sunt propuse de companiei si sunt făcute cunoscute tuturor factorilor implicaţi, însa studenţii sunt încurajaţi să vină cu propriile propuneri de teme originale. La finalul anului universitar 2017-2018 s-au susţinut 10 astfel de lucrări.
  • De mai bine de cinci ani Schaeffler România alături de Universitatea Transilvania din Braşov au dezvoltat şi lansat trei noi programe de master care se concretizează prin teme de actualitate, specializări unice din domeniul ingineriei. În anul universitar 2017-2018 au fost înscrişi pentru Schaeffler România aproximativ 30 de masteranzi.
  • În cadrul companiei din Cristian absolvenţii au şansa de a se dezvolta profesional, în cadrul unui program de excelenţă denumit, Schaeffler Trainee. În 2018 un număr de 20 de ingineri trainee au finalizat programul.

În 2018 peste 100 de persoane au vizitat compania, în cadrul vizitelor de studiu, ce reprezintă o şansă pentru studenţi şi a profesori de a intra în contact cu mediul de business din Schaeffler România. Le sunt oferite informaţii despre companie, precum şi un tur de fabrică, însoţite de detalii privind procesele de fabricaţie din partea unui specialist.

 

Adaugati comentariu