ACEA: Industria vehiculelor electrice din UE riscă să piardă teren în competiția cu SUA și China

Dominația Chinei asupra lanțului de aprovizionare cu vehicule electrice și stimulentele guvernamentale semnificative ale SUA pentru producătorii auto naționali riscă să blocheze UE în eforturile sale de a susține producția europeană de vehicule electrice, a transmis Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile (ACEA).
acea

Un nou raport realizat de universitatea franceză École Polytechnique a dezvăluit amploarea imensă a provocărilor pentru UE în dezvoltarea unui lanț de aprovizionare pentru vehicule electrice. Raportul avertizează că, în timp ce alte regiuni globale avansează cu strategii ambițioase care stimulează industriile interne, competitivitatea producției europene de vehicule electrice riscă să fie erodată.

Potrivit raportului, politica strategică și holistică a Chinei care include minerit, rafinare, producție, rețele de încărcare, energie ieftină, stimulente pentru achiziție și reciclare pe întreg ciclul de viață al vehiculului electric și-a sporit semnificativ avantajul competitiv. În contrast puternic, UE a folosit o abordare de reglementare fragmentară a politicii industriale – reglementând etapele specifice ale lanțului valoric.

Raportul semnalează, de asemenea, impulsul în creștere de a stabili un hub de producție pentru lanțul valoric al vehiculelor electrice din SUA. Țintele de vânzări ambițioase în state precum California și la nivel federal, combinate cu finanțarea fără precedent în temeiul Legii de reducere a inflației (IRA), stimulează industria auto autohtonă, punând sub presiune competitivitatea producătorilor auto europeni pe una dintre cele mai valoroase piețe de export ale vehiculelor electrice.

„Spre deosebire de China și SUA, UE nu are o strategie industrială robustă pentru a susține producția de vehicule electrice”, a declarat Sigrid de Vries, director general ACEA. „O industrie europeană vibrantă a vehiculelor electrice este vitală pentru atingerea obiectivelor climatice. Europa vrea să stabilească ritmul global pentru decarbonizare, dar trebuie să facă mai mult pentru a susține industriile critice, care fac parte din soluție, într-o manieră sincronizată și coerentă”.

În timp ce raportul evidențiază progresele înregistrate în producția de celule de baterie în Europa, dezvoltarea unui lanț valoric al bateriilor din amonte nu ține pasul cu cererea, ceea ce duce la dependența continuă de China. „Suntem încurajați de semnalele recente din partea UE care recunosc provocările imense și amenințările pentru competitivitate cu care se confruntă sectorul nostru. Propunerea recentă de extindere a regulilor de origine UE-Marea Britanie pentru vehiculele electrice este un indicator al acestui lucru, dar prea des, UE pune căruța de reglementare înaintea calului – în detrimentul industriilor sale critice”, a adăugat de director general ACEA.

Acesta susține că, în UE, ”cadrului de reglementare îi lipsește o abordare holistică a electrificării vehiculelor. O multitudine de reglementări – într-un ritm de opt sau nouă pe an în medie – deturnează fonduri vitale și subminează competitivitatea. Pentru a aborda schimbările climatice și a oferi un impuls industriei în plină dezvoltare a vehiculelor electrice din Europa, UE trebuie să dezvolte un cadru de reglementare și financiar adaptat pentru a crea un mediu de afaceri favorabil”.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Primele unități Transit Courier și Tourneo Courier produse de Ford Otosan la Craiova pleacă spre clienți

 

 

Adaugati comentariu