Alro îşi continuă strategia de ţintire a furnizorilor din industria auto

Alro Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Continentală (exceptând Rusia şi Peninsula Scandinavă), a înregistrat un profit net preliminar de 318 mil. lei, în 2017, în creştere faţă de rezultatul din anul precedent, de 67 mil. lei. Compania îşi menţine obiectivul principal, de pătrundere pe pieţe foarte sofisticate, precum este cea a industriei auto.

Cifra de afaceri a companiei s-a situat la 2,47 miliarde de lei, comparativ cu 2,13 miliarde de lei, în 2016.

„Rezultatele financiare înregistrate de Alro în 2017 sunt cele mai bune din ultimii zece ani. Datorită strategiei
noastre pe termen lung de integrare pe verticală, am reuşit să monitorăzăm şi să reducem impactul costurilor
deproducţie în rezultatul final şi să ne extindem portofoliul de clienţi şi prin pătrunderea pe pieţe foarte sofisticate,
cum sunt cele din industria aeronautică şi auto, direcţie strategică ce rămâne un obiectiv principal pentru
activitatea noastră. În condiţiile în care din ce în ce mai multe companii din industria aluminiului se focalizează pe
segmentul produselor cu valoare adăugată mare şi foarte mare, dorim să capitalizăm cât mai mult avantajul de a
avea un avans în aceasta direcţie începuta în anul 2006 şi susţinută chiar şi în perioada de criză cu investiţii
sofisticate”, a arătat Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administratie al Alro.

De altfel, directorul general al societăţii, Gheorghe Dobra, declara, într-un interviu, că produsele Alro nu sunt
destinate direct producătorilor auto, ci furnizorilor acestora.

„Produsele Alro sunt vândute la primii trei furnizori din lume. Este clar că sunt şi bune, însă în acelaşi
timp arătăm competitorilor consacraţi că venim din spate. Nu pot să spun pe ce maşini se găsesc aceste piese. Cert este că vorbim de maşini peste 100.000 de euro. De asemenea, piesele noastre pot fi găsite şi pe diverse mărci de camioane”, a precizat Gheorghe Dobra.

Acesta a explicat, anul trecut, că producătorii de maşini se orientează tot mai mult spre aluminiu pentru a reduce greutatea vehiculelor, ca răspuns la cerinţele stringente privind eficienţa consumului de combustibil. „Această tendinţă poate spori vânzările fabricanţilor de metale care au dezvoltat aliaje de aluminiu ce sunt mai puternice decât oţelul şi cântăresc doar o treime din greutatea acestuia”, a punctat Dobra.

Alro a continuat să se concentreze pe vânzările de aluminiu cu grad mare şi foarte mare de prelucrare, pentru care primele de vânzare sunt superioare, ceea ce a determinat atât o creştere cantitativă, cât şi valorică a vânzărilor de produse procesate, ceea ce este în linie cu strategia companiei din ultimii ani. Prin urmare, producţia totală de aluminiu primar a fost în 2017 de 282.000 de tone, faţă de 273.000 de tone, în 2016, în timp ce producţia de aluminiu procesat a fost anul trecut de 84.000 de tone, cu 5.000 de tone mai mult decât în 2016.

De asemenea, Alro a înregistrat şi o îmbunătăţire semnificativă în ceea ce priveşte rezultatele operaţionale
raportând un profit operaţional de 397 de milioane de lei, în 2017, faţă de 170 de milioane de lei, în anul precedent, şi un profit net de 318 milioane de lei, comparativ cu 67 de milioane de lei, în 2016.

Pe parcursul anului 2017, Alro a investit 142 de milioane de lei pentru modernizarea tehnologică, creşterea
eficienţei operaţionale şi extinderea portofoliului de clienţi şi diversificarea gamei de produse, faţă de 81 de
milioane de lei în perioada similară a anului 2016.

Rezultatele financiare preliminare nu sunt auditate.

Acţionarul majoritar al Alro este Vimetco NV, care deţine 84,19% din capitalul social al companiei.

Adaugati comentariu