Aramco ar putea investi în viitoarea divizie de motoare cu ardere internă a Renault

aramco

Grupul saudit Aramco, cea mai mare companie petrolieră din lume, ar putea investi în viitoarea divizie de motoare cu ardere internă, pe care Renault intenţionează să o separe de divizia de vehicule electrice.

La începutul lunii mai, constructorul auto francez a anunţat că ia în considerare opţiunea creării a două entităţi separate, una dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice, cu sediul în Franţa, şi cealaltă dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, care va include operaţiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia şi America Latină. Planurile ar urma să fie prezentate în această toamnă.

Săptămâna aceasta, Reuters anunţa că grupul chinez Geely Automobile Holdings şi o companie petrolieră sunt în negocieri pentru preluarea de participaţii la viitoarea divizie de motoare pe combustie a Renault.

Surse citate de Reuters au precizat că Nissan, partenerul de alianţă al Renault, nu intenţionează să preia o participaţie la divizie de motoare pe combustie.

Renault intenţionează să rămână acţionarul majoritar al diviziei electrice „Ampere” (care are aproximativ 10.000 de angajaţi şi ar putea fi listată pe bursă în semestrul doi din 2023), dar va păstra doar o participaţie minoritară la divizia de motoare pe combustie „Horse” (care va avea un nivel similar al forţei de muncă). Renault ar urma să rămână un acţionar important al „Horse”.

Sursele au declarat că Renault va păstra o participaţie de 40% la „Horse”, în timp ce Geely va deţine tot 40%, iar compania petrolieră restul de 20%.

Dar planul nu este încă finalizat şi nu va include Nissan, în pofida propunerii Renault de a participa la tranzacţie, un nou indiciu al divergenţelor dintre partenerii de alianţă, susţin sursele.

Geely deţine producătorul auto suedez Volvo Cars, producătorul britanic de maşini sport Lotus şi o participaţie în Mercedes.

Prin împărţirea costurilor pentru motoarele pe benzină şi diesel, care ar urma să scadă odată cu majorarea vânzărilor de vehicule electrice, Renault speră să elibereze fonduri pentru a reinvesti în modelele electrice, pentru a prinde din urmă Tesla. Participarea unei companii petroliere va ajuta la dezvoltarea utilizării hidrogenului verde şi a infrastructurii necesare pentru a face viabile maşinile cu pile de combustibil cu hidrogen, alături de vehiculele electrice cu baterii, susţin sursele.

Aramco deține rezerve de ţiţei de aproximativ 265 miliarde de barili, ceea ce reprezintă 15% din depozitele mondiale de petrol.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Toyota îşi triplează investiţia într-o fabrică de baterii pentru mașini electrice din SUA

Ford Motor îşi amână investiţiile în Spania, dar va produce vehicule electrice la fabrica din Valencia

 

 

Adaugati comentariu