BMW îl aduce în Europa pe cel mai mare producător chinez de baterii

BMW a încheiat un contract în valoare de peste un miliard de euro cu cel mai mare producător de baterii litiu-ion din China, Contemporary Amperex Technology Ltd (CATL), acord care va permite companiei chineze să construiască o fabrică de celule pentru maşinile electrice în Europa.
bmw

Potrivit purtătorului de cuvânt al BMW, Glenn Schmidt, citat de Reuters, CATL se angajează, cu ajutorul statului chinez, să reducă poluarea cauzată de motoarele tradiţionale şi să sporească prezenţa ţării pe piaţa externă a vehiculelor electrice.

CATL caută potenţiale locaţii europene pentru unitatea de producţie, purtând în acest moment discuţii cu oficialii provinciei germane Turingia, care încurajează producătorul chinez să investească lângă localitatea Erfurt, din estul Germaniei.

Compania chineză şi-a făcut debutul pe bursa din Shenzhen prin intermediul unei Oferte Publice Iniţiale (IPO) a 10% din acţini, în valoare de 2 miliarde de dolari, şi îşi propune să utilizeze veniturile astfel obţinute pentru a-şi finanţa extinderea capacităţii anuale la 24 GWh până în 2020.

Cu sediul în provincia Fujian, compania a vândut, anul trecut, baterii de litiu de 11,85 GWh, cea mai ridicată valoare din lume. Totodată, îşi propune să se extindă în producţia de maşini, fiind considerată un „investitor considerabil” în cadrul finanţării în valoare de 500 milioane de dolari obţinute de start-up-ul chinez Byton, producător de maşini electrice.

Cel mai mare producător de maşini electrice din China, BYD, a anunţat săptămâna trecută că va construi cea mai mare fabrică de baterii de litiu din lume şi îşi propune să ridice producţia proprie de baterii la 60 GWh pe an până în 2020.

Adaugati comentariu