Declaraţii de PR sau viitor calculat precis pentru MINI?

MINI - Peter S

Într-un dialog cu presa, Peter Schwarzenbauer, membrul din board-ul BMW responsabil de marca MINI, a dat câteva informaţii extreme de interesante, ca de exemplu reducerea portofoliului MINI la doar cinci modele.

Se pare că viitorul lui MINI este destul de agitat. Modele precum Roadster, Coupe sau Paceman, care nu au avut vânzările la care se spera, vor fi trecute pe linie moartă. Schwarzenbauer a fost corect şi a explicat că va fi o mişcare benefică, deşi tendinţa este de a considera că mai multe modele, înseamnă volume de vânzări mai mari şi automat mai mult profit. MINI va evolua în contra tendinţelor pieţei, acelea de a născoli noi nişe, pe care producătorii de grăbesc să le acopere. Nu numai că nu va lărgi gama de produse dar o va şi tria. Iar Schwarzenbauer crede că aceasta este o tendinţă pe care ar trebui să o adopte mai mulţi constructori premium.

MINI va avea o gamă mult mai bine focusată, cu cinci modele, pe care cei din companie le numesc ˝supereroi˝. Acestea vor fi studiate pentru a fi şi mai aproape de pretenţiile unui potential client al mărcii. Şi se consider cu un vânzător de MINI foarte bine pregătit va şti cum să dialogheze cu clientul şi cum să identifice precis produsul pe care îl caută şi care se va găsi, indubitabil, în portofoliu.

MINI va produce de acum şi în Brazilia, unde va asambla noul Countryman. De asemenea, Malaezia şi Tailanda sunt alte ţări în care se va produce MINI, dar uzina de la Oxford, Marea Britanie, va rămâne leagănul producătorului. Parte din producţie se va desfăşura şi la fabricile Magna Steyr din Austria şi VDL Nedcar din Olanda. Pentru China nu există încă planuri, deşi piaţa de acolo este cea de-a patra ca mărime pentru MINI, cu peste 30.000 de automobile comercializate annual.

În altă ordine de idei, Schwarzenbauer a spus că după o poveste mai lungă de zece ani, colaborarea dintre BMW Group şi PSA în ceea ce priveşte motoarele pe benzină se va termina în 2016. MINI lucrează la o nouă gamă de propulsoare, proprie, şi cel puţin pentru moment nu se întrevede nicio nouă alianţă la orizont.

În ceea ce priveşte colaborarea dintre MINI şi Magna Steyr, producătorul care fabrică Countryman şi Paceman la uzina din Graz, se pare că după ce înţelegerea actuală se va termina ea va fi prelungită şi chiar la un nivel mai mare, urmând ca noul Contryman să fie produs acolo, cel mai probabil. Automobile MINI se produc şi la Born, în Olanda, de către VDL Nedcar, dar compania nu ia în calcul achiziţia acelei fabrici. Totuşi, e posibil ca producţia să continue mult timp acolo, chiar fără ca fabrica să devină proprietate MINI.

Adaugati comentariu