Xiaomi a livrat primul său automobil electric, SU7. Compania a primit peste 100.000 de comenzi
Modelul SU7 costă 215.900 de yuani (29.900 de dolari) în varianta de bază şi poate ajunge până la 299.900 de yuani pentru modelul SU7 Max. Xiaomi i-a avertizat pe potenţialii cumpărători ai sedanului SU7 că au de aşteptat între patru şi şapte luni până când vor intra în posesia automobilului, o dovadă a interesului puternic generat în rândul cumpărătorilor.
„Automobilul Xiaomi a debutat în mod oficial, revoluţia reală a automobilelor inteligente a început în mod oficial şi cu siguranţă China va da naştere unei companii excelente precum Tesla”, a declarat directorul general şi fondatorul Xiaomi, Lei Jun, la o ceremonie în cadrul căreia primii clienţi ai SU7 au intrat în posesia automobilelor.
Primul lot de automobile SU7 livrate a fost compus dintr-un număr limitat de 5.000 de unităţi, pe care Xiaomi le avea deja produse, denumit „Founder’s Edition”, şi care sunt echipate cu accesorii suplimentare pentru primii cumpărători.
Xiaomi a decis să îşi facă debutul pe piaţa aglomerată a automobilelor electrice din China cu un model care costă sub 30.000 de dolari, mai puţin decât costă un Tesla Model 3 în China. Chiar dacă cea mai mare piaţă auto din lume este una dificilă pentru noii intraţi, din cauza unui război agresiv al preţurilor şi încetinirii cererii pentru automobilele electrice, analiştii au subliniat faptul că Xiaomi are lichidităţi mai mari decât majoritatea start-up-urilor din domeniul vehiculelor electrice, iar expertiza sa în domeniul smartphone-urilor îi conferă un avantaj competitiv când vine vorba de panourile de bord inteligente ale automobilelor, un accesoriu căutat de consumatorii chinezi.
Xiaomi realizează cea mai mare parte din cifra sa de afaceri de 37,5 miliarde de dolari din vânzarea de smartphone-uri.
Lansarea SU7 reprezintă punctul culminant al unui program care durează de mai mulţi ani şi care a costat 10 miliarde de dolari. La fel ca şi Apple în SUA, Xiaomi a văzut o oportunitate în extinderea pe piaţa automobilelor electrice într-un moment în care automobilele adaugă din ce în ce mai multe electronice şi conectivitate, însă Apple a renunţat la proiectul automobilului său în luna februarie, în timp ce firma chineză a decis să meargă mai departe.
CITEȘTE ȘI:
Șerban Nicolescu este noul director general al fabricii de anvelope Continental din Timișoara
Italia și Spania concurează pentru a găzdui o fabrică a producătorului chinez Chery Auto