Delphi Technologies, prezentă în România, a fost preluată de BorgWarner

BorgWarner, furnizor american de componente pentru sistemul de propulsie al autovehiculelor, a acceptat să preia compania Delphi Technologies, pentru a-şi extinde capacitatea de a furniza produse pentru maşinile hibride şi electrice.
delphi technologies

Achiziţia are la bază schimbul de acţiuni. Investitorii Delphi vor primi 0,4534 acţiuni BorgWarner pentru
fiecare acţiune Delphi, ceea ce determină o valoare a tranzacţiei de 3,3 miliarde de dolari.

BorgWarner va deţine astfel 84% din noua companie Se estimează că tranzacţia va fi finalizată în a doua jumătate a anului 2020.

Achiziţia survine recentelor măsuri adoptate de majoritatea constructorilor auto, care vor face investiţii
tot mai mari în vehicule electrice în următorii cinci ani. Parţial, acest lucru este determinat şi de înăsprirea
standardelor de emisii, în special în Europa. Un alt factor este faptul că vehiculele electrice reprezintă fundamentul tehnologiei pentru maşinile autonome.

BorgWarner produce transmisii automate, turbocompresoare şi tehnologii pentru sistemele de
evacuare şi control termic.

Delphi Technoligies produce o gamă largă de piese auto, majoritatea fiind destinate îmbunătăţirii eficienţa
motorului şi a transmisiei.

Ca şi în cazul majorităţii achiziţiilor, ambele companii se aşteaptă la reduceri de costuri, în acest caz fiind vorba de 125 de milioane de dolari în primii doi ani. Cea mai mare parte a acestui economiilor vor fi obţinute din eliminarea funcţiilor şi locurilor de muncă redundante.

BorgWarner, cu sediul în Auburn Hills, Michigan, a anunţat că va răscumpăra acţiuni proprii în valoare de 1
miliard de dolari, în următorii trei ani.

Tranzacţia va combina şi bazele de clienţi mari, Ford şi Volkswagen pentru BorgWarner şi General Motors şi
Daimler pentru Delphi .

Compania Delphi Technologies are sediul central în Gillingham, Marea Britanie, fiind înfiinţată în 2017, prin
desprinderea diviziei de sisteme de propulsie şi afaceri after-market din producătorul american de componente
auto Delphi Automotive, devenită ulterior Aptiv.

Delphi Technologies a deschis în 2018, la Bucureşti, un centru IT multidisciplinar, de unde va furniza servicii de
tehnologia informaţiei pentru centrele tehnologice ale companiei, fabricile şi diviziile de servicii suport la nivel
global. Mai deţine în comuna Miroslava (jud. Iaşi) o unitate de producţie pentru pompe de înaltă presiune şi
injectoare, unde sunt angajate peste 5.000 de persoane.

Acţiunile companiei sunt tranzacţionate la New York Stock Exchange, fiind incluse în Indicele S&P MidCap 400.

 

CITEŞTE ŞI:

Luca de Meo va prelua în luna iulie conducerea executivă a Renault

Schaeffler dezvoltă şi produce componente cheie pentru pilele de combustie cu hidrogen

1.000 de studenţi se dezvoltă prin internship la Continental România

 

Adaugati comentariu