Întărirea yenului ar putea afecta investiţiile Toyota în noile tehnologii

Toyota Motor Corp prognozează o scădere cu 4,2% a profitului operaţional pentru actualul exerciţiu financiar, deoarece se aşteaptă ca un yen mai puternic să contrabalanseze vânzările globale de vehicule în creştere uşoară şi reducerile de costuri.
toyota

Cel mai mare producător de automobile din Japonia se aşteaptă să înregistreze, în anul fiscal martie 2018 –
martie 2019, un profit operaţional de 2,3 trilioane de yeni (21,02 miliarde de dolari), uşor mai mare decât
prognoza medie de 2,19 trilioane de yeni rezultată din estimările a 23 de analişti chestionaţi de Thomson
Reuters.

Prognoza Toyota se bazează pe ipoteza că moneda japoneză va fi tranzacţionată, în anul fiscal actual, la un curs de 105 yeni/dolar, comparativ cu paritatea de 111 yeni/dolar înregistrată în anul fiscal precedent.

O monedă locală mai puternică afectează profiturile repatriate şi poate creşte costul produselor finite şi al
pieselor atunci când sunt comercializate la export.

O scădere a profiturilor va crea dificultăţi pentru Toyota, cel mai profitabil producător mondial de automobile, să continue să investească în noi tehnologii şi produse, într-un moment în care constructorii auto au intrat într-o competiţie fără precedent pentru dezvoltarea maşinilor autonome, vehiculelor electrice şi conectate.

Toyota a înregistrat un profit operaţional de 2,4 trilioane de yeni în anul fiscal 2017-2018, depăşind
rivalii Volkswagen şi Daimler pentru al cincilea an consecutiv. Acest lucru a condus la obţinerea unei marje operaţionale de 8,2%, comparativ cu cea de 8,15% a companiei Daimler şi de 11,3% a producătorului indian Maruti Suzuki India, cea mai mare dintre producătorii mondiali majori.

Constructorul auto japonez şinteşte pentru acest an vânzările totale de 10,5 milioane de vehicule, în creştere uşoară faţă de rezultatul precedent, de 10,44 milioane de unităţi.

Pe parcursul lui 2017, Toyota s-a clasat pe locul al treilea la producţia de autoturisme, fiind devansată de alianţa Nissan-Renault-Mitsubishi şi Volkswagen.

Se aşteaptă ca vânzările din America de Nord, cea mai mare piaţă pentru Toyota, să scadă uşor, până la 2,8 milioane de unităţi, în timp ce vânzările din Asia ar urma să crească la 1,67 milioane de unităţi, de la 1,54 milioane de unităţi în 2017.

 

 

Adaugati comentariu