Pierderi în creștere pentru producătorul român de componente auto, UAMT Oradea

La finalul trimestrului III, UAMT Oradea a înregistrat o pierdere de 7,85 milioane de lei, în creștere față de rezultatul anunțat după primele 6 luni, când pierderea a fost de 2,72 milioane de lei.
uamt

Potrivit datelor transmise Bursei de Valori București, UAMT Oradea a realizat în primele 9 luni venituri totale consolidate de 63,09 milioane lei, cu 50,27% mai scăzute decât cele obținute în perioada similară a anului trecut.

În același interval de raportare, cheltuielile totale ale companiei din Oradea s-au redus cu 45,96%, la 67,42 milioane lei, de la 124,75 milioane lei. În acest context, compania a trecut pe pierdere cu un rezultat negativ de 7,85 milioane lei, față de profitul net de 1,67 milioane lei raportat în primele 3 trimestre din 2019.

La 30 septembrie, activele totale ale producătorului român de componente auto se ridicau la 168,33 milioane lei, în creștere cu 8,13% față de cele de 155,67 milioane lei de la 1 ianuarie 2020.

În aceeași perioadă, datoriile totale au crescut cu 38,88%, de la 53,09 milioane lei la 73,73 milioane lei.

Activitatea societăţii a început în 1951, când a fost înfiinţată la Oradea întreprinderea “Bernath Andrei”, axată pe producerea articolelor de larg consum pentru populaţie. Începând cu 1954 unitatea se specializează pe fabricaţia componentelor pentru mijloace de transport.

În 1968 se trece la asimilarea masivă a componentelor pentru autoturismul DACIA 1300, fabrica schimbându-şi denumirea în “Întreprinderea de Accesorii pentru Mijloace de Transport” înregistrându-se în 1969 şi marca “UAMT”. Cu o experienţă de peste 22 de ani în domeniu. în 23 noiembrie 1990 are loc reorganizarea întreprinderiiîn societate pe acţiuni sub denumirea SC “UAMT” SA Oradea, în baza Legii nr.15/1990.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Schaeffler contribuie la electrificarea mașinilor de curse DTM

Ford Motor îşi va produce propriile baterii pentru mașini electrice

Volkswagen planifică investiții de 73 mld. euro în vehicule ”verzi” și tehnologie digitală

 

 

 

Adaugati comentariu