Schaeffler contribuie la electrificarea mașinilor de curse DTM

În ultimul weekend dedicat curselor DTM (Deutsche Tourenwagen Masters – Campionatul German de Turisme) din 2020, Schaeffler va prezenta cum va arăta viitorul DTM: verde și electric.
Schaeffler

În calitate de noul partener de Serie și Inovație al DTM, Schaeffler și organizația umbrelă, ITR (Internationale Tourenwagen Rennen e.V.), prezintă la Hockenheimring o mașină demonstrativă, care are patru transmisii Schaeffler alimentate cu baterii – una pentru fiecare roată – și este de asemenea, echipată cu tehnologia Space Drive steer-by-wire.

Prototipul este condus de pilotul de Formula E, Daniel Abt și de dublul campion DTM Timo Scheider, precum și de ambasadorul Schaeffler, Sophia Flörsch.

“Așteptăm cu nerăbdare parteneriatul, Tehnologiile noastre inovatoare E-drive au adus succesul în Formula E încă din 2014 și sunt acum utilizate și în vehiculele de producție. Această colaborare demonstrează spiritul de pionier în inovație și subliniază dorința noastră, ca partener tehnologic, de a face progrese care au impact asupra lumii”, spune Matthias Zink, CEO Automotive Technologies, Schaeffler

Mașina demonstrativă generează aproape 1.200 cai putere

Mașina demonstrativă prezentată în acțiune la Hockenheimring generează aproximativ 1.200 cai putere (880 kW) – adică practic de două ori mai multă putere decât actualele mașini DTM (peste 450 kW).

Mașina accelerează de la 0 la 100 km /h în 2,4 secunde, fiind cu aproximativ 0,4 secunde mai rapidă decât actualul model Schaeffler BMW M4 DTM.

Dispune de tehnologia Space Drive steer-by-wire, care a fost încercată și testată cu succes în motorsport, și de asemenea, dispune și de un control integrat al dinamicii vehiculului ce permite acționarea celor patru motoare.

În rolul său de platformă de dezvoltare pentru cursele DTM electrice, primele curse sunt planificate la evenimentele DTM din 2021. Este posibil ca din anul 2023 seria de curse DTM să fie complet electrică.

Schaeffler: “We pioneer motion”

Furnizorul global din sectorul automotive și cel industrial a lansat recent o nouă campanie de imagine, cu scopul de a poziționa marca Schaeffler și de a comunica noua afirmație de poziție a Grupului „We pioneer motion”.

În centrul campaniei se află conceptul „Verdele face diferența”, care simbolizează faptul că Schaeffler este un pionier când vine vorba de mișcare.

„Parteneriatul cu DTM se potrivește perfect cu Schaeffler. Ca pionier, vrem să provocăm status quo-ul și să depășim limitele – și, prin acest lucru, să facem diferența”, a conchis Matthias Zink.

 

CITEȘTE ȘI:

Ford Motor îşi va produce propriile baterii pentru mașini electrice

Volkswagen planifică investiții de 73 mld. euro în vehicule ”verzi” și tehnologie digitală

Kyungshin Cable a finalizat construcția fabricii din Serbia

 

 

Adaugati comentariu