Polestar 1 își va dubla producția. Modelul a primit 6.000 de cereri

Polestar 1

Polestar 1 a declanșat o adevărată avalanșă în industrie. Astfel că cererea imensă pentru coupe-ul hibrid i-a determinat pe șefii constructorului suedez să ia serios în calcul dublarea producției mașinii pentru care au primit deja 6.000 de cereri. Este primul model de serie lansat de când Polestar a divorțat de Volvo.

Coupe-ul cu 600 de cai putere va ajunge pe piață începând cu 2019, iar comenzile vor fi primite doar online, în baza unui abonament cu o durată de 2 sau 3 ani și a unei depuneri în valoare de 2.500 de euro. Polestar 1 va putea fi comandat începând cu săptămâna viitoare.

Polestar 1

TOT CE ȘTIM DESPRE POLESTAR 1 ESTE AICI:

Constructorul intenționa să lanseze Polestar 1 într-o ediție ultra limitată, de numai 500 de unități pe an. La Geneva, acolo unde au apărut, în premieră, ca marcă auto independentă, reprezentanții Polestar au recunoscut că nu vor face față celor 6.000 de cereri, dar au promis să ia în calcul dublarea producția pentru primul produs al companiei independente. Niciunul dintre cei care și-au manifestat interesul pentru achiziționarea mașinii nu știe încă prețul viitorului model, dar acesta ar trebui să ajungă la aproximativ 150.000 de euro.

Suedezii vor demara construcția coupe-ului hibrid la mijlocul anului viitor, la uzina din Chengdu, China. Urmează Polestar 2 și Polestar 3, ambele electrice.

Adaugati comentariu