Producţia uzinei Dacia, aproape 212.000 vehicule

În primele opt luni din 2018, producţia uzinei Dacia de la Mioveni a fost de 211.962 vehicule, ceea ce reprezintă o creştere cu 4% faţă de perioada similară de anul trecut, când au fost realizate 203.876 unităţi, arată datele publicate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România - ACAROM.
pierderi de producție

În august 2018 comparativ cu luna similară din 2017, creşterea a fost de 27,3%, reprezentanţii uzinei de la Mioveni arătând că astfel se confirmă trendul pozitiv al productiei de vehicule.

În iulie 2018, producţia de vehicule a fost de 29.974 unităţi, în creştere cu 4,8% faţă de iulie 2017.

Datele ACAROM arată că în primele 8 luni ale anului 2018, au fost produse 143.790 de unităţi Dacia Duster, 31.632 unităţi Sandero, 22.211 unităţi Logan şi 14.329 unităţi Logan MCV.

Totodată, în cadrul uzinei de la Mioveni au fost produse şi 22.992 de caroserii vopsite cu destinaţia Algeria.

Dacia este cea mai mare companie din România, cu o cifră de afaceri de peste 5 miliarde de euro, în 2017. Cota de piaţă de constructorului auto este de circa 30% din vânzările de vehicule noi.

În acest an, uzina de la Mioveni a aniversat 50 de ani de la producerea primului autoturism marca Dacia, timp în care producţia constructorului român de autovehicule a depăşit 6 milioane de unităţi.

Adaugati comentariu