Războiul din Ucraina. Pierderea de producție în industria auto poate ajunge la 4 mil. vehicule

Războiul din Ucraina i-a determinat pe analiștii din industria auto să-și reducă previziunile privind producția și vânzările pentru următorii doi ani, pe fondul crizei a închis o serie de fabrici din Europa de Est și a provocat creșteri ale prețurilor la materiile prime, relatează CNBC, citând un raport realizat de S&P Global Mobility.
Ucraina

Unele fabrici din Ucraina au încercat să funcționeze în continuare, dar muncitorii au fost nevoiţi să întrerupă lucrul pentru a fugi de atacurile cu rachete.

În luna martie, consultanții de la S&P Global Mobility, fosta IHS Markit, și-au redus prognozele privind producție auto globală cu 2,6 milioane de vehicule în 2022 și 2023, pe fondul conflictului din Ucraina. Cel mai pesimist scenariu indică o pierdere de producție de aproximativ 4 milioane de vehicule pierdute.

Se estimează că producția europeană de mașini va scădea cu aproximativ 9%, sau aproximativ 1 milion de mașini. O parte din această reducere se va datora direct pierderii vânzărilor de mașini în Rusia și Ucraina, deși aceste țări împreună au o pondere mică în piața auto mondială, de aproximativ 2% din total în 2021.

Cea mai mare îngrijorare este produsă, însă, de deficitul de materiale și piese care afectează deja producătorii auto europeni și, potrivit S&P Global Mobility, s-ar putea răspândi și pe alte piețe dacă războiul continuă.

Separat, analiștii de la S&P Global Ratings au estimat, că în 2022 vânzările globale de mașini vor scădea cu 2% comparativ cu nivelul de anul trecut. Acesta este o revizuire în scădere semnificativă față de creșterea cu 4-6% a vânzărilor pentru 2022, prognozată în octombrie 2021.

Raportul S&P Global Mobility evidențiază, totodată, întreruperi în furnizarea de piese auto în regiune, în special a cablajelor din Ucraina. Materiile prime sunt, de asemenea, în pericol – Rusia produce aproximativ 40% din paladiu brut din lume – care este folosit pentru curățarea eșapamentului vehiculelor. Regiunea este, de asemenea, un producător de nichel, care este folosit în bateriile vehiculelor electrice. Chiar și mineralele și metalele comune, cum ar fi fierul, sunt afectate.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Continental transferă tehnologia head-up display de la mașini la tramvaie

VW își va reduce cu 60% gama de mașini pe benzină și motorină în Europa, în următorii 8 ani

 

 

Adaugati comentariu