Renault închide producția la uzina de asamblare de la Flins

Grupul auto francez Renault va opri activităţile de asamblare de autovehicule la uzina sa de la Flins, din apropiere de Paris, urmând ca până în 2024 aceasta să fie transformată într-un centru de cercetare, reciclare şi reparaţii, relatează Reuters.
Flins

Noua uzină, botezată „Re-Factory”, ar urma să regrupeze operaţiunile de reciclare de organe mecanice, precum şi activităţile de dezmembrare de automobile şi recondiţionare a bateriilor electrice. Renault intenţionează ca la această uzină modernizată să lucreze peste 3.000 de persoane în jurul anului 2030, inclusiv personalul uzinei de la Choisy-le-Roi, care este programată pentru închidere.

Conform unui plan care prevede realizarea unor economii de peste două miliarde de euro în trei ani, anunţat la finele lunii mai de conducerea Renault, conducerea grupului intenţionează să elimine un număr total de 15.000 de posturi la nivel global, dintre care 4.600 numai în Franţa. După mai multe săptămâni de discuţii, principalele sindicate de la Renault (CFE CGC, CFDT şi FO) au semnat recent un acord care prevede eliminarea a 2.500 de posturi din inginerie şi funcţii suport, dintre care 1.900 prin intermediul plecărilor voluntare.

Ultima uzină de asamblare de automobile care s-a închis în Franţa a fost în 2013, odată cu oprirea producţiei la uzina PSA de la Aulnay-sous-Bois.

Groupe Renault, producător auto din anul 1898, este un grup internaţional prezent în 134 de ţări, care a vândut aproape 3,8 milioane de vehicule, în 2019. În prezent, compania are peste 180.000 de angajaţi, 40 de fabrici şi 12.700 de puncte de vânzare în întreaga lume.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

 

CITEȘTE ȘI:

Producția de autoturisme din octombrie 2020, în scădere cu 3,2%

Germania va suplimenta cu 3 mld. euro sprijinul pentru industria auto aflată în dificultate

Pierderi în creștere pentru producătorul român de componente auto, UAMT Oradea

 

 

Adaugati comentariu