Renault introduce pe ZOE un nou motor electric de 80 kW

Renault ZOE

Renault a prezentat noul său motor electric, R110, care oferă o putere de 80 kW, iar primul model care va beneficia de această unitate este ZOE. Reamintim, Renault ZOE a fost în 2017 pentru al treilea an la rând cel mai bine vândut model electric pe piața europeană.

Renault ZOE R110

Motorul R100 are aceeași dimensiune cu a celui cu numele de cod R90, dar este cu 12 KW (16 CP) mai puternic decât predecesorul și permite obținerea unui timp de accelerație cu două secunde mai bun pe palierele de viteză între 80 și 120 km/h. Evident, un plus important pentru cei care folosesc mașina și la drumuri mai lungi. La viteze mici, R110 are aceleași calități cu predecesorul său, din care este derivat, cuplul de 225 Nm fiind livrat instantaneu, astfel că mașina își păstrează calitățile în traficul urban.
R110 are o autonomie estimată la 300 de kilometri, dar valoarea urmează să fie certificată în concordanță cu noile norme, Worldwide Harmonized Light Vehicles Test Procedure (WLTP), care, începând cu 1 septembrie 2017, înlocuiesc treptat certificarea NEDC. Noile procedure sunt mai severe și vor să ofere o imagine cu o acuratețe superioară vizavi de calitățile mașinilor în trafic real, iar în cazul mașinilor electrice unul dintre aspectele cele mai importante este autonomia, exprimată în kilometri.

Noul motor, așa cum aminteam o evoluție a lui R90, a fost dezvoltat în numai doi ani. El a fost conceput de inginerii de la Renault Technocentre în colaborare cu cei de la uzina Cléon (Normandia) acolo unde este produs. Principalele obiective au fost obținerea unei puteri superioare fără ca unitatea să crească în dimensiuni sau greutate, iar acest lucru, susțin oficialii mărcii, a fost reușit prin implementarea unor inovații vizând deopotrivă electronica și elementele motorului electric.

Prin introducerea lui R100, numărul de variante disponibile pentru modelele electrice Kangoo Z.E., Master Z.E., ZOE și Electric Drive Smart al celor de la Smart a ajuns la cinci. Anterior gama beneficia de motoare cu puteri de 44, 47, 60 și 68 de kW.

Noutăți pentru ZOE 2018
Dincolo de acest motor, modelul ZOE primește în acest o nouă vopsea metalizată, Blueberry Purple. În plus, versiunea de vârf, INTENS, urmează să fie comandată și cu pachetul Blueberry Purple Pack care combină culoarea exteriorului cu finisări interioare violet satin. ZOE urmează să beneficieze și de pachetul Android Auto R-Link Evolution care le va permite conducătorilor auto să beneficieze pe ecranul multimedia de funcțiile de pe smartphone, între care și Waze, Deezer, Spotify, TuneIn, Skype, Messenger, Audible, dar și o mulțime de alte programe disponibile în Google Play Store.

Adaugati comentariu