Şeful Toyota, în fruntea asociaţiei japoneze a industriei auto. Ce planuri are?

Preşedintele Toyota Motor Corporation, Akio Toyoda, care a preluat conducerea asociaţiei japoneze a industriei auto, a promis că îi va susţine pe ceilalţi producători pentru a menţine avantajul competitiv în ceea ce priveşte noile tehnologiile, precum autovehiculele cu emisii zero şi conducerea autonomă.
toyoda

Companiile japoneze se numără printre cei mai importanţi producători auto din lume, dar o parte dintre acestea sunt îngrijorate că îşi vor pierde poziţia pe fondul schimbărilor tehnologice majore care permit intrarea unor noi jucători, inclusiv din afara sectorului auto.

Toyoda, noul preşedinte al Asociaţiei celor 14 producători auto japonezi, a recunoscut că noii concurenţi „dispun de lichidităţi şi se mişcă foarte repede”. El nu a dat exemple, dar printre astfel de nume mari se numără Google cu maşina autonomă Waymo şi serviciul de ride-hailing înfiinţat de Uber.

„Să putem rămâne competitivi este o provocare importantă pentru producătorii de automobile japonezi”, a declarat acesta, adăugând că vede noile tehnologii drept nişte oportunităţi. „Japonia nu rămâne în urmă”, a punctat Toyoda.

Acesta consideră că Japonia este nr. 1 pe plan mondial în ceea ce priveşte „vehiculele electrificate”, inclusiv cele hibride şi plug-in, subliniind că, la acest capitol, industria auto japoneză nu se află în urma Chinei.

Deşi în China circulă mult mai multe maşini electrice decât în Japonia, vehiculele hibride sunt extrem de populare în Japonia. De exemplu, Toyota, care a raportat recent profituri record pentru anul fiscal încheiat în luna martie, produce modelul hibrid cel mai bine vândut din lume, Prius.

Akio Toyoda este, deopotrivă, strănepotul celui supranumit „tatăl revoluţiei industriale japoneze”, nepotul, pe linie paternă, a fondatorului Toyota şi nepotul, pe linie maternă, a fondatorului lanţului de magazine de îmbrăcăminte şi produse de larg consum, Takashimaya.

 

Adaugati comentariu