Companiile pot depune, până în data de 9 septembrie, cererile de finanţare pentru investiţii în tehnologii noi ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioane lei, a anunţat Ministerul Finanţelor. Pr...
Potrivit unui studiu realizat de Statista, platforma online germană specializată în colectarea și publicarea datelor statistice, vânzările globale de mașini vor ajunge la 70,4 milioane de unități în 2...
Industria auto încă nu și-a revenit din pierderile generate de pandemie, iar producătorii de automobile continuă să-și reducă producția din cauza penuriei de microcipuri. Cu toate acestea, vânzările d...
Criza semiconductorilor este prognozată să se extindă mai mult decât se previziona anterior, estimându-se ca sfârșitul anului 2022, începutul anului 2023 să reprezinte punctul de start al normalizării...
Industria auto este, fără îndoială, una dintre cele mai încercate în ultimii doi ani, dat fiind că s-a confruntat cu numeroase provocări, disfuncţionalităţi în lanţurile de aprovizionare la nivel glob...
La finalul fiecărui an, departamentele financiar-contabile din cadrul companiilor, inclusiv ale celor din industria auto, se concentrează pe îndeplinirea obligațiilor legate de declararea și plata tax...
Industria auto și-a revenit mai repede decât previziunile inițiale după blocajul produs de pandemia de Covid-19 în 2020 în întreaga lume. La nivel european, vânzările sunt în creștere față de anul tre...
Auzim adesea despre schimbări majore în industria auto, fie că vorbim despre vehiculele electrice sau despre cele convenționale, despre ce tipuri de software vor fi încorporate în mașinile noastre sau...
Cauzele celei mai grave crize pentru industria auto din ultimul deceniu, produsă anul trecut, – lockdown, şomaj tehnic, probleme de aprovizionare – continuă să fie resimţite şi să aducă al...
O nouă schemă de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor. Printre beneficiari, industria auto
Ministerul Finanțelor a elaborat și publicat proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor strategice pentru noi activități econom...
Industria auto românească trebuie să facă rapid trecerea de la mașinile cu motoare termice și subansamble către investițiile în liniile de fabricație destinate mașinilor electrice, în contextul în car...
Așa cum a fost preconizat încă de anul trecut, este dificil de estimat când pandemia de Covid-19 se va apropia de final, de aceea este prematur să luăm în calcul o întoarcere la modul de operare iniți...
După o investiție gigantică, de 6,5 milioane euro, Minet S.A. a inaugurat noua linie de producție destinată sectorului automotive. Aceasta va fabrica anual 5000 de tone de textile nețesute și va crea ...
Germania a anunțat că va sprijini industria auto aflată în dificultate cu o sumă suplimentară de 3 miliarde de euro, urcând ajutorul financiar total al Berlinului la 5 miliarde de euro....
Industria auto germană va primi un sprijin guvernamental în valoare de două miliarde de euro pentru a face trecerea de la motoarele cu combustie la cele pentru mașini electrice şi la conducerea autono...
Cu doar 15 săptămâni înainte de expirarea perioadei de tranziție pentru Brexit, liderii europeni din industria auto și-au unit forțele pentru a solicita autorităților din UE și Marea Britanie să înche...
Încă de la debutul crizei generată de Covid-19, industria auto – cei doi constructori, Renault şi Ford, împreună cu companiile furnizori şi asociaţii de profil – s-a mobilizat în cadrul gr...
Aproximativ 25% dintre companiile din industria auto (producatori si distribuitori) si 75% dintre cele din sectorul transporturilor anticipeaza o reducere a veniturilor de pana la 20% ca urmare a impa...
Între realitate crudă și panică indusă, coronavirus continuă să atace frontal toate păturile sociale, toate ramurile industriei, totul. Iar industria auto suferă din temelii. Iată ce ravagii a provoca...
Compania sud-coreeană Kyungshin Cables intenţionează să investească 20 de milioane de euro în construcţia unei fabrici în Sebia, unde va produce cablurilor pentru încărcătoarele de vehicule electrice....















