Continental se pregăteşte pentru schimbările din industrie

Continental a obţinut un rezultat general solid în cel de-al doilea trimestru al anului 2019, în pofida unei pieţe aflate în declin semnificativ, a anunţat compania.
continental

În trimestrul doi din acest an, producţia mondială de autoturisme şi autovehicule utilitare uşoare a scăzut cu aproximativ 7%, comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent. În schimb, cifra de afaceri consolidată a Continental a fost cu 1% mai mică, comparativ cu acelaşi trimestru al anului anterior, ajungând la aproximativ 11,3 miliarde euro.

„Creşterea a cifrei de afaceri, ajustată de efectele cursului de schimb valutar şi ale bazei de consolidare a fost de -3,7% în aceeaşi perioadă. Marja EBIT ajustată în cel de-al doilea trimestru a fost de 868 milioane de euro. Aceasta corespunde unei marje de 7,8% (anul anterior: 10,2%)”, se arată în Raportul companiei de la finalul trimestrului al doilea.

Continental îşi confirmă astfel cifrele preliminare publicate la data de 22 iulie 2019 pentru prima jumătate a anului. Pentru exerciţiul financiar curent, compania tehnologică preconizează că producţia mondială de autoturisme şi autovehicule utilitare uşoare va scădea cu aproximativ 5% faţă de anul precedent.

„În acest moment, piaţa este plină de provocări. Principalele pieţe auto din Europa, America de Nord şi, în special, China, sunt în declin”, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al Continental, Dr. Elmar Degenhart. Acesta a adăugat: „Reacţionăm la piaţa aflată în declin printr-o disciplină strictă privind costurile şi prin creşterea competitivităţii noastre”. Degenhart s-a arătat îngrijorat de presiunea tot mai mare în ceea ce priveşte zonele industriale, cum este cazul celor din Germania, cu costuri energetice, fiscale şi de asigurare socială relativ ridicate.

Mai mult decât atât, în prezent, industria auto se confruntă, la nivel mondial, cu o schimbare profundă, accelerată în mod dramatic şi uneori perturbatoare. Consiliul de supraveghere al companiei a discutat despre aceste provocări, iar măsurile necesare rezultate sunt discutate cu reprezentanţii angajaţilor. Obiectivul este ca, în săptămânile ce urmează, să se cadă la un acord cu privire la o abordare comună planificată. Consiliul de administraţie şi reprezentanţii angajaţilor vor raporta orice rezultat, imediat ce se ajunge la un compromis.

Continental nu intră în domeniul producţiei de celule de baterii în stare solidă

Consiliul de administraţie a stabilit deja paşii următori pentru compania care se ocupă de sistemele de propulsie din cadrul concernului Continental, aceasta urmând să-şi desfăşoare activitatea sub numele de Vitesco Technologies. Ea îşi desfăşoară activitatea într-un mediu de piaţă din ce în ce mai perturbator, în special din cauza obiectivelor politice înăsprite. În prezent, sunt efectuate ajustările necesare ale portofoliului, iar, pe viitor, se va pune şi mai mult accentul pe activitatea referitoare la electromobilitate. „Compania care se ocupă de sistemele de propulsie se axează în mod constant pe acest aspect, deoarece piaţa se îndreaptă clar în această direcţie. Beneficiem de pe urma faptului că suntem de mult timp un lider din punct de vedere tehnologic, cu o experienţă largă în ceea ce priveşte sistemele din acest domeniu”, a declarat Degenhart.

În acelaşi timp, Continental nu mai ia în considerare posibilitatea de a intra pe piaţa producţiei de celule de baterii în stare solidă. Până acum, compania nu luase o decizie în acest sens. Compania listată DAX a exclus întotdeauna producţia modernă a celulelor standard de litiu-ion. După o analiză intensă, Continental a ajuns la concluzia că nu va investi în producţia celulelor de baterii. Direcţia tehnologică privind stocarea de energie pentru electromobilitate este ghidată mai ales de obiectivele politice. Expansiunea electromobilităţii va fi acum accelerată cu ajutorul celulelor de baterii litiu-ion. Cota de piaţă în producţia de celule pentru industria auto ar fi astfel obţinută mult mai devreme şi pe baza acestei tehnologii existente, a explicat Degenhart. „Astfel, cursul a fost stabilit. Având în vedere faptul că tehnologia corpurilor solide va fi disponibilă abia după anul 2030, Continental nu va putea pune bazele unui model de afaceri atractiv”, a adăugat acesta.

Adaptări ale companiei care se ocupă cu sistemele de propulsie

Dezvoltarea rapidă a pieţei aduce cu sine şi o cerere în scădere a motoarelor cu ardere internă. Acest lucru a determinat Continental să-şi întrerupă activitatea în domeniul componentelor hidraulice. Aici este inclusă, printre altele, activitatea în domeniul injectoarelor şi al pompelor pentru motoarele pe benzină şi diesel. Această decizie înseamnă că vor fi onorate contractele existente, dar comenzile noi vor juca un rol din ce în ce mai mic.

În plus, Continental îşi examinează activitatea în domeniul componentelor de tratare ulterioară a gazelor arse şi în cel al sistemelor de evacuare a combustibililor. Principalele motive în acest sens sunt reprezentate de presiunea mare a preţurilor, precum şi de dezvoltarea continuă a pieţei.

Al doilea trimestru a fost unul solid într-un mediu de piaţă în declin puternic

„În prezent, domeniul nostru de activitate este influenţat de scăderea producţiei mondiale de automobile. Am reuşit să evităm evoluţiile negative în pieţele noastre, înregistrând o uşoară scădere a cifrei de afaceri în cel de-al doilea trimestru”, a declarat directorul financiar Continental, Wolfgang Schäfer. Acesta a adăugat: „Nu ne aşteptăm ca situaţia nefavorabilă să se diminueze în a doua jumătate a anului”. În acest moment, compania nu preconizează o redresare a pieţei pe termen scurt şi mediu.

De aceea, compania şi-a redus recent aşteptările privind piaţa pentru anul în curs. Comparativ cu anul anterior, Continental preconizează acum o scădere de 2% a producţiei de autoturisme şi de autovehicule utilitare uşoare în SUA, de 3% în Europa şi de 10% în China. Per total, compania preconizează că producţia la nivel mondial a autovehiculelor va scădea cu aproximativ 5% în 2019. Aceste ipoteze stau la baza prognozei ajustate recent din data de 22 iulie 2019.

Venitul grupului atribuit acţionarilor a scăzut cu 41% în cel de-al doilea trimestru al anului 2019, la aproximativ 485 milioane de euro, comparativ cu cele 822 milioane de euro din aceeaşi perioadă a anului precedent.

Fluxul de numerar disponibil în cel de-al doilea trimestru al anului 2019 a fost de -262 de milioane de euro, comparativ cu cel de 82 milioane de euro din aceeaşi perioadă a anului precedent. Fluxul de numerar disponibil înainte de achiziţii, în care sunt incluse, în principiu, investiţiile pentru achiziţionarea unor sisteme Cooper Standard de amortizare a vibraţiilor şi care este calculat înaintea efectelor separării legale a diviziei Powertrain, a fost de -29 de milioane de euro.

Cifra de afaceri a grupului Automotive a scăzut cu 3,1% în trimestrul precedent faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, ajungând la 6,8 miliarde de euro. La nivel de companie, creşterea organică a fost de -4,9%. În aceeaşi perioadă, producţia de autoturisme şi autovehicule utilitare uşoare a scăzut cu aproximativ 7%. Marja operativă ajustată a grupului Automotive s-a situat la 5,5%.

În cel de-al doilea trimestru al anului 2019, grupul Rubber a înregistrat o cifră de afaceri de 4,5 miliarde de euro, reprezentând o creştere de 2,5% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Creşterea organică în aceeaşi perioadă a fost de -1,8%. Marja EBIT ajustată a grupului Rubber în cel de-al doilea trimestru al anului 2019 a fost de 12,3%.

În al doilea trimestru al anului 2019, Continental a investit 785 de milioane de euro în active fixe şi software, cu 70 de milioane de euro mai mult decât în acelaşi trimestru al anului trecut. Rata investiţiilor s-a situat la 7% (anul precedent: 6,3%). Pentru cercetare şi dezvoltare, în aceeaşi perioadă, compania cu profil tehnologic a alocat o valoare netă de 917 milioane de euro. Această valoare corespunde unei cote de 8,1%, raportat la cifra de afaceri a companiei. În aceeaşi perioadă a anului precedent, aceasta era de 7,6%.

Până la 30 iunie 2019, datoriile financiare nete erau de aproximativ 5,7 miliarde de euro. Aceasta corespunde unei creşteri de 1,4 miliarde de euro la data de raportare a primului trimestru al anului 2019. Creşterea datoriei nete în perioada raportată se datorează, în principal, plăţii de dividende pentru anul financiar anterior, în valoare de 950 de milioane de euro. Parametrul Gearing Ratio, care indică gradul de îndatorare, a crescut la 31,3% în ziua raportării (anul anterior: 16,8%). La începutul anului, datoriile financiare nete se situau încă la aproximativ 1,7 miliarde de euro, adică un grad de îndatorare de 9,1%. La sfârşitul primului trimestru al anului 2019, această valoare a crescut la 22,6%. Contextul îl reprezintă standardul IFRS 16, care trebuie aplicat începând cu anul financiar 2019, ceea ce a condus la o prezentare generală a tuturor contractelor de leasing în bilanţ şi, astfel, la o creştere puternică a datoriilor de leasing. Ca urmare a acestei noi prevederi, cifra caracteristică a investiţiilor în active fixe şi software a crescut. La finalul perioadei de raportare, tamponul de lichidităţi de care dispunea Continental era de aproximativ 4,8 miliarde de euro.

La finalul primului semestru din 2019, Continental avea peste 244.615 angajaţi (la sfârşitul anului 2018: 243.226, la sfârşitul lunii martie a anului 2019: 245.686). Compania are mare nevoie de dezvoltatori de software. În prezent, compania cu profil tehnologic are aproximativ 49.000 de ingineri angajaţi la nivel internaţional. Mai mult de o treime dintre aceştia au experienţă în domeniul software. În cadrul academiei globale de software, care aparţine companiei, vor fi instruiţi peste 5.000 de angajaţi numai în anul 2019.

 

CITEŞTE ŞI:

Grupul PSA renunţă la două fabrici din China

Nokian Heavy Tyres achiziționează compania finlandeză Levypyörä Oy

Leoni pregăteşte vânzarea diviziei de cabluri şi fire

 

 

Adaugati comentariu