Harman România extinde centrul de dezvoltare auto din Bucureşti

Harman International, lider global în tehnologia connected car, caută 20 de români alături de care să schimbe viitorul industriei auto.
harman

În România, compania are o echipă de 400 de angajaţi şi îşi continuă trend-ul ascendent de 30% din ultimii 2 ani, în materie de recrutări. În echipa de Telematică, programatorii Harman România construiesc ecosistemul connected car pentru cei mai mari producători de automobile din lume. Companiile Mercedes şi BMW au implementat sistemul de Telematică realizat în România, iar tehnologia 5G va duce proiectele Harman cu un pas mai aproape de maşinile autonome.

În echipa de Telematică din România lucrează acum peste 80 de angajaţi, cu profile de programare preponderent, dar şi de testare şi integrare, care dezvoltă softurile noii generaţii de automobile. Telematica este tehnologia ce permite interacţiunea automobilului cu toate dispozitivele conectate, de la unităţile smart home, la sistemele de monitorizare a traficului. Astfel, maşina poate fi controlată de la distanţă, doar cu ajutorul telefonului mobil sau al tabletei, iar scenarii care acum câţiva ani păreau de domeniul filmelor SF, au devenit în zilele noastre cât se poate de adevărate.

Conceptul Connected Car este aplicabil în contexte multiple din viaţa reală a utilizatorilor, de exemplu în situaţiile în care, în caz de accident, tehnologia telematics detectează dacă sunt pasageri în maşină şi declanşează un apel de urgenţă (eCall), specific regiunii respective, furnizând informaţiile necesare intervenţiei rapide a serviciilor de salvare.

„Harman are planuri ambiţioase în România. Divizia de telematică este una foarte importantă pentru noi şi reprezintă nucleul conceptului de connected car care, odată cu adoptarea pe scară largă a tehnologiei 5G, va duce la apariţia maşinilor autonome. Ne dorim să atragem oameni pasionaţi de industria auto care vor să-şi pună amprenta asupra noii generaţii de vehicule, să dezvoltăm împreună soluţii de top, pe o piaţă cu un potenţial uriaş”, a declarat Alexandru Moţoc, Managing Director Harman România.

Printre soluţiile dezvoltate de Harman în România se numără sistemele MBUX pentru Mercedes, MGU pentru BWM, funcţiile de Remote Online Services, cât şi funcţiile de apelare în caz de urgenţă. Programatorii lucrează pe cele mai noi modele de automobile, majoritatea fiind maşini care nu au fost încă lansate pe piaţă. În plus, unul dintre cele mai mari avantaje pentru developeri este acela că pot testa chiar ei maşinile pe care sunt implementate programele la care lucrează şi, astfel, obţin o perspectivă de ansamblu asupra felului în care munca lor contribuie la dezvoltarea companiei.

Compania este prezentă în România din anul 2012, iar piaţa locală este una importantă, mai ales în contextul în care industria auto este cea mai puternică din sectorul economic românesc. În 2018, aceasta a înregistrat cel mai mare avans din ultimii şapte ani, având o contribuţie de 14% la PIB-ul României.

Într-o industrie care mizează din ce în ce mai mult pe mobilitate şi conectivitate, HARMAN trece la nivelul următor, şi lucrează deja la proiecte care, odată cu implementarea pe scară largă a tehnologiilor 5G, vor face tranziţia către maşinile autonome.

Pe lângă partea de telematică, Harman deţine un portofoliu dinamic de soluţii inovative, parte a ecosistemului connected car. De la componente hardware, până la platforme precum Digital Cockpit, Advanced Driver Assistence Systems (ADAS), sau elemente care ţin de securitatea datelor, HARMAN este partenerul de încredere de care producătorii auto au nevoie pentru furnizarea către utilizatori a unor experienţe smart unice şi bogate, atât în interiorul automobilului, cât şi în raport cu mediul înconjurător.

Harman proiectează şi realizează produse şi soluţii conectate destinate producătorilor auto, consumatorilor şi companiilor din întreaga lume, inclusiv sisteme connected car, produse audio şi video, soluţii de automatizare corporate şi servicii care susţin Internet of Things. Peste 50 de milioane de automobile sunt echipate cu sisteme audio şi connected car realizate de companie. Serviciile de software pun în funcţiune miliarde de dispozitive mobile şi sisteme care sunt conectate, integrate şi securizate pe toate platformele, de la birou, până acasă, în maşină sau în raport cu smartphone-ul personal. Compania are aproximativ 30.000 de angajaţi în Statele Unite, în Europa şi în Asia. În martie 2017, a devenit subsidiară a Samsung Electronics.

 

CITEŞTE ŞI:

Un Brexit fără acord va devasta industria auto britanică. Vezi motivele

Parteneriatul Michelin – Faurecia în domeniul celulelor de hidrogen a devenit operaţional

În Formula E, Schaeffler şi Audi merg mai departe împreună

 

Adaugati comentariu