Rocadă la vârful Grupului BMW. Harald Krueger (49 de ani) este noul CEO al companiei, în timp ce predecesorul său, Norbert Reithofer (58 de ani) rămâne în continuare în marea şi fericita „familie” bavareză, în calitate de chairman al consiliului de administraţie.
Deşi misiunea noului CEO pare una extrem de uşoară, aparenţele înşeală. Reithofer îi lasă lui Krueger o moştenire frumoasă. BMW este lider de vânzări în segmentul premium de aproape un deceniu, iar recordurile de vânzări curg an de an. Problema este că Ecartul dintre BMW şi următori se micşorează vizibil. BMW se vede împresurat de rivali din ce în ce mai puternici, precum Mercedes cu a sa gamă tot mai înfloritoare de modele compacte, sau mai inovatori, precum Tesla.
Scăderea ritmului de creştere al pieţei din China, cea mai dinamică la nivel global, trage, de asemenea, un mare semnal de alarmă. Profiturile BMW pe plan local sunt în continuare pe minus, inclusiv în primul trimestru din 2015. BMW a investit timp şi, mai ales, resurse importante în dezvoltarea afacerilor sale din ţara Marelui Zid.
Veniturile tot mai mici îl pun pe Harald Krueger în situaţia de a decide cât mai tranşant cu putinţă soarta unor proiecte importante, dar extrem de scumpe, iar prima victimă ar putea fi chiar port drapelul tehnologic al companiei, gama de modele electrice reunite sub sigla i. Scăderea preţului barilului de petrol face vânzarea hibridelor tot mai dificilă, pe o piaţă suprasaturată de maşini eco.
Mutarea lui Reithofer din poziţia de CEO în cea de chairman era teoretic imposibilă, conform legislaţiei germane care presupune o pauză de doi între mandatele succesive în funcţii de conducere. Regula poate fi ocolită daca cel puţin un sfert dintre acţionarii firmei votează împotriva aplicării acesteia. Astfel, Reithofer a fost uns chairman cu suportul familiei Quandt, care deţine nu mai puţin de 46,7% din compania BMW.
Harald Krueger este un veteran BMW, cariera sa în cadrul grupului german debutând în 1992, imediat după absolvirea facultăţii de inginerie din Aachen. Printre proiectele sale de succes se numără deschiderea uzinei americane de la Spartanburg, Carolina de Sud, la mijlocul anilor 90.
Norbert Reithofer este unul dintre cei mai apreciaţi CEO din istoria BMW. Din 2006, când a preluat frâiele companiei, până în prezent, acesta a reuşit să dubleze practic vânzările companiei, atingând pragul psihologic de 2,1 milioane de unităţi.