Mercedes va construi o fabrică de utilitare ușoare electrice în Polonia, fără Rivian
„Deși producem, în mod flexibil, autoutilitare cu motoare cu ardere și propulsie electrică pe o singură linie, în toate uzinele noastre existente, vom construi prima fabrică din lume numai pentru vehicule pur electrice în Jawor”, a anunțat șeful Mercedes-Benz Vans, Mathias Geisen, fără să facă vreo referire și la parteneriatul cu producătorul american de mașini electrice Rivian.
Potrivit declaraţiilor făcute în cadrul unei conferinţe de presă la Varşovia, derulată împreună cu premierul polonez Mateusz Morawiecki, grupul intenţionează să orienteze investiția către viitoarea generație de furgonete mari pur electrice, care se bazează pe o nouă arhitectură. Compania nu a furnizat nicio informație cu privire la volumul de producție planificat.
Între timp, producătorul de mașini electrice Rivian și-a pus în stand-by planurile de producție a autoutilitarelor împreună cu Mercedes. După cum au anunțat ambele părți, compania americană se orientează către alte proiecte.
Mercedes și Rivian vroiau să producă exclusiv camionete electrice pentru ambele companii într-o uzină comună, în câțiva ani. La acea vreme, Mercedes vorbea despre „avantaje semnificative de cost”. Jawor ar fi fost locația prevăzută. Cu toate acestea, potrivit unui purtător de cuvânt, compania din Stuttgart își continuă planurile de a construi o fabrică pentru vehicule pur electrice, indiferent de posibilele parteneriate.
Decizia Mercedes în favoarea orașului polonez depinde, printre altele, de acordarea subvențiilor de către Guvernul de la Varșovia. Din 2017, producătorul auto are o fabrică de motoare cu peste 800 de angajați în Jawor, aflat la aproximativ 50 de kilometri vest de Wrocław.
Potrivit Ministerului polonez al Dezvoltării Economice și Tehnologiei, investiția este de așteptat să creeze peste 2.500 de locuri de muncă.
CITEȘTE ȘI:
Ce să faci în caz de pană dacă ai luat un cui în cauciuc
Sfaturi pentru analiza de la distanță a timpului de lucru folosind un tahograf digital