Renault, retrogradat la categoria „nerecomandat pentru investiţii”

Agenţia de evaluare financiară Moody's a coborât, cu o treaptă, de la "Baa3" la "Ba1", ratingul atribuit Renault, la categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii), cu perspectivă stabilă, după ce anul trecut producătorul auto francez a înregistrat primele pierderi din ultimii zece ani.
renault

„Pe baza estimările companiei pentru 2020, care anticipează un declin suplimentar al marjei operaţionale, şi pe fondul slăbiciunii continue a mediului operaţional, nu ne aşteptăm ca Renault să-şi poată restabili pe termen mediu marja operaţională la un nivel viabil”, se arată în comunicatul Moody’s.

Instituţia precizează că perspectiva stabilă anticipează continuarea politicii fiscale prudente de către Renault, nivelul adecvat al lichidităţilor şi îmbunătăţirea rezultatelor financiare.

Grupul francez se confruntă că scăderea vânzărilor pe pieţele sale cheie şi cu performanţele dezamăgitoare ale partenerului de alianţă Nissan Motor.

Nissan beneficiază de un rating „A3” din partea Moody’s, cu patru trepte peste nivelul „junk”.

Grupul Renault a înregistrat în 2019 o pierdere netă de 141 milioane de euro (faţă de un profit de 3,3 miliarde de euro în 2018), în timp ce vânzările totale au scăzut cu 3,4% în ritm anual, până la 3,753 milioane vehicule.

 

CITEŞTE ŞI:

Faurecia, cu 5 fabrici în România, a încheiat 2019 pe profit

Ce avertisment a primit Renault de la ministrul de Finanţe

Când va decide Renault închiderea uzinelor cu probleme

Adaugati comentariu