Scandalul Dieselgate. Fiat Chrysler Automobiles plătește 9,5 mil. dolari în SUA

Grupul Fiat Chrysler Automobiles (FCA) a ajuns la un acord în valoare de 9,5 milioane de dolari, pentru a soluţiona investigaţiile autorităţilor de reglementare din SUA în cazul vehiculelor echipate cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, relatează Reuters.
Fiat Chrysler Automobiles

Producătorul auto italo-american a fost anchetat de Autoritatea de Supraveghere a Pieţelor Financiare din SUA (SEC) pentru că nu a informat investitorii că, în 2016, a efectuat doar o revizuire internă limitată a modului în care sunt respectate reglementările privind emisiile.

În februarie 2016, Fiat Chrysler a realizat un audit intern care a confirmat că vehiculele sale îndeplinesc reglementările privind emisiile, dar nu i-a informat pe investitori de nivelul limitat al acestei verificări, precizează Autoritatea de Supraveghere a Pieţelor Financiare din SUA. La acel moment, inginerii de la Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA (EPA) şi de la Agenţia de protecţie a aerului din California (CARB) şi-au exprimat temerile în legătură cu sistemele de emisii ale unor vehicule diesel Fiat Chrysler.

În 2019, autorităţile de reglementare au stabilit că Fiat Chrysler a utilizat „dispozitive ilegale” pentru falsificarea rezultatelor testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Vehiculele diesel au început să fie verificate în SUA după ce, în 2015, Volkswagen AG a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Până acum, Volkswagen a plătit peste 30 de miliarde de euro (33,3 de miliarde de dolari) pentru amenzi, penalităţi, costurile răscumpărărilor de vehicule şi alte litigii.

Analiştii susţin că la vehiculele incriminate sistemul de filtrare a emisiilor poluante este dezactivat când temperatura exterioară coboară sub un anumit nivel. Conform normelor europene în vigoare, această procedură nu este permisă decât în situaţia în care permite evitarea unui accident sau a pagubelor produse motorului.

 

CITEȘTE ȘI:

Adient Trim Ploieşti face angajări, pe fondul revenirii pieţei auto

Impactul Covid-19. Dacia și Ford au avut pierderi de producție de 90.000 de autovehicule

Patru giganți auto dau în judecată Guvernul SUA

 

 

 

Adaugati comentariu