Schaeffler România deschide noi orizonturi pentru tânăra generaţie

La finalul lunii martie, Schaeffler România a găzduit 64 de elevi de clasa a XI-a din liceele braşovene, în cadrul programului Fit for Future, alături de Clubul Economic German Braşov.

Elevii au avut ocazia sa afle mai multe informaţii şi să vadă concret ce presupune direcţia de carieră dorită, dar şi ce înseamnă să fii angajat Schaeffler.

Începând din anul 2010 peste 350 de adolescenţi au trecut pragul companiei Schaeffler România ca participanţi în programul Fit for Future. Tradiţia a fost continuată şi anul acesta pentru 64 de elevi din liceele braşovene. Astfel, timp de o săptămână, elevi din Liceul Andrei Mureşanu, Liceul Teoretic Johannes Honterus, Colegiul Naţional Dr. Ioan Meşotă, Colegiul Naţional Grigore Moisil, Colegiul Naţional Andrei Şaguna şi Colegiul Tehnic Transilvania au avut ocazia să facă practică în segmentele de producţie, cât şi departamentele suport şi centrale ale companiei.

Alături de 45 de mentori Schaeffler, elevii au desfăşurat activităţi practice din diverse ocupaţii şi au reuşit să-şi formeze o imagine de ansamblu asupra a ceea ce presupune domeniul profesional pe care l-au putut urmări. Fie că a fost vorba despre finanţe, resurse umane, calcul tehnic, calitate, conducerea fabricii sau achiziţii, interacţiunea directă cu angajaţii le-a deschis participanţilor noi orizonturi în ceea ce priveşte viitorul lor profesional.

În acelaşi timp, elevii din program au descoperit ce înseamnă să faci parte din familia Schaeffler şi care sunt provocările de zi cu zi ale angajaţilor. Impresiile în urma programului au făcut referire la aprecierea faţă de interesul acordat clienţilor, pasiunea angajaţilor pentru munca lor, accentul pe calitate şi pe dezvoltare, însemnătatea muncii în echipă şi a responsabilităţii. Unul dintre cele mai apreciate momente a fost posibilitatea de a lua parte la un workshop în care adolescenţii au avut ocazia să simuleze procesul de producţie al unui rulment, în cadrul Academiei Schaeffler.

„Programul Fit for Future desfăşurat în cadrul companiei Schaeffler România a reprezentat pentru mine o oportunitate în ceea ce priveşte dezvoltarea mea personală, cât şi profesională, putând asimila şi pune în practică informaţii noi, dar totodată îmbunătăţindu-mi colaborarea şi spiritul de echipă. Mentorii au fost deschişi să ne arate ce presupun meseriile şi domeniile alese de către noi şi ce abilităţi trebuie dobândite şi paşi urmaţi pentru a ajunge şi noi la rândul nostru să le practicăm. Am aflat astfel ce reprezintă într-adevăr domeniul Industrial Engineering şi ce responsabilităţi are un manager de proiect. Aşadar, consider că experienţa asta ne-a ajutat prin deschiderea a noi orizonturi, diferite de cele de pe băncile şcolii, în care teoria nu este pusă întotdeauna în aplicare, oferindu-ne posibilitatea de a ieşi astfel din zona noastră de confort”, a arătat Robert Moişanu, unul dintre elevii participanţi la programul Fit for Future.

Compania Schaeffler, furnizor global industrial pentru industria auto, cu sediul în oraşul german Herzogenaurach, este prezentă ăn România, la Braşov, de 15 ani.

 

CITEŞTE ŞI:

Producătorul auto care îi sperie pe granzii Europei

Bosch a înregistrat vânzări de ordinul miliardelor cu Industria 4.0

Aprovizionarea cu nichel produce îngrijorare în industria bateriilor

 

Adaugati comentariu