Tata Motors vrea să preia fabrica Ford din Gujarat pentru a-şi extinde producţia de vehicule electrice

Producătorul auto indian Tata Motors a semnat un acord pentru potenţiala achiziţie a fabricii Ford din vestul statului Gujarat, deoarece vrea să-şi extindă producţia de vehicule electrice, relatează Reuters.
Tata Motors

Proprietarul Jaguar Land Rover deja domină piaţa vehiculelor electrice din India, în condiţiile în care Guvernul a aprobat o schemă de 3,5 miliarde de dolari pentru a stimula producţia de vehiculele nepoluante, în vederea reducerii importurilor de petrol şi a poluării.

Memorandumul de înţelegere anunţat luni acoperă reglementările privind terenul, activele şi toţi angajaţii eligibili care lucrează la facilitatea din Sanand, statul Gujarat. Detaliile financiare ale tranzacţiei nu au fost date publicităţii.

Tata Motor va investi în noi utilaje şi echipamente la această fabrică, prin divizia sa de mobilitate electrică, pentru a produce anual 300.000 de unităţi, după finalizarea lucrărilor. Ulterior, capacitatea poate fi majorată la peste 400.000 de unităţi pe an.

„Sporirea preferinţei consumatorilor pentru vehiculele de pasageri şi electrice produse de Tata Motors a dus la o creştere semnificativă a comenzilor, această potenţială tranzacţie va sprijini extinderea capacităţii”, a afirmat Shailesh Chandra, director în cadrul Tata Passenger Electric Mobility Ltd.

Anul trecut, Tata a obţinut un miliard de dolari de la firma de private equity TPG pentru afacerea sa de vehicule electrice şi concurează pe acest segment cu producătorul auto indian Mahindra and Mahindra.

În februarie, Ford anunţase că ia în considerare producerea de vehicule electrice în India pentru export şi posibil pentru vânzarea pe piaţa indiană, după ce în septembrie a informat că intenţionează să oprească producţia de automobile în India şi îşi va închide ambele uzine din această ţară. Compania auto americană ar urma să-şi lichideze operaţiunile de la fabrica Chennai, unde sunt produse autoturisme şi motoare, din statul Tamil Nadu, şi la uzina din statul Gujarat.

Este un raport bun cost-beneficiu pentru a fabrica maşini în India, iar compania a exportat timp îndelungat vehicule în America de Nord şi Europa, ambele pieţe în creştere rapidă pentru maşinile electrice, aprecia recent Gaurav Vangaal, director în cadrul IHS Markit.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Grupul Eberspaecher va construi, în Bulgaria, o fabrică pentru componente destinate vehiculelor electrice

Lear Corporation a achiziționat Thagora Technology din Iași, specialist în materiale pentru scaune

 

 

 

Adaugati comentariu