Ungaria își recalifică forța de muncă pentru a lucra în industria bateriilor

În cooperare cu Academia Europeană a Bateriei, Ungaria a lansat Programul național de recalificare a lucrătorilor, prin intermediul căruia vor fi instruiți până la 40.000 de persoane în perioada 2021-2025. Programul va sprijini transformarea industrială a sectoarelor auto și energetice din Ungaria și înființarea industriei bateriilor.
Ungaria

Ungaria se numără deja printre cei zece exportatori de top de baterii la nivel mondial și este primul producător de baterii din Europa.

Memorandumul privind competențele a fost semnat de ministrul Ungariei pentru Inovare și Tehnologie, László Palkovics, și de CEO-ul EIT InnoEnergy, Diego Pavía. EIT InnoEnergy este organizația care conduce toate cursurile de instruire din cadrul Academiei.

„Aceasta este al treilea memorandum de acest gen, după cele încheiate cu Spania și Franța, și sper că vor urma multe altele. Oamenii se află în centrul tranziției noastre către o economie verde. Investiția în competențe necesită și merită concentrarea noastră. Acesta este motivul pentru care Alianța Europeană pentru Baterii a înființat o Academie Europeană a Bateriei, menită să ajute la recalificarea și îmbunătățirea calificării a aproximativ 800.000 de oameni de care are nevoie industria până în 2025”, a afirmat Maroš Šefčovič vicepreședintele Comisiei Europene pentru relații instituționale.

„Sunt încântată de acordul semnat astăzi, care transformă unghiul educațional al politicilor europene de inovare în acțiuni concrete. Academia Europeană a Bateriei este o inițiativă excelentă, care oferă competențele esențiale atât de necesare pentru tranziția ecologică și creează noi locuri de muncă de înaltă calitate în Europa”, a adăugat Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.

Academia Europeană pentru Baterii, înființată în cadrul Alianței Europene pentru Baterii, ajută la îndeplinirea obiectivelor sale ambițioase, și anume crearea unui lanț valoric al bateriei extrem de inovator, competitiv la nivel global și durabil în Europa. Potrivit Comisiei Europene, acest lucru este crucial pentru stocarea energiei, mobilitatea cu emisii reduse și alte soluții tehnologice avansate.

 

CITEȘTE ȘI:

Nissan va investi 15,6 miliarde de euro pentru electrificarea gamei sale de vehicule

Xiaomi construiește o uzină pentru vehicule electrice în apropiere de Beijing

 

Adaugati comentariu