Bosch lansează un nou program de masterat în colaborare cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, lansează, în luna octombrie a acestui an, un nou program de masterat în colaborare cu Departamentul de Autovehicule Rutiere şi Transporturi, din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN).
bosch

Programul, intitulat „Sisteme de management şi control ale autovehiculelor”, este iniţiat de către Centrul de Inginerie Bosch din Cluj şi este dedicat pregătirii pentru o carieră în industria auto, punând accent pe relaţiile dintre cauză şi efect şi pe inţelegerea de ansamblu a sistemelor automotive.

„Parteneriatul cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca reprezintă pentru noi un pas important spre o colaborare echilibrată şi benefică, atât pentru viitorul companiei noastre, cât şi pentru comunitatea locală. Completăm programele aflate deja în derulare cu un curriculum nou, dezvoltat de profesorii de la UTCN în parteneriat cu specialiştii Bosch. Scopul nostru este dezvoltarea competenţelor necesare pentru o carieră de succes în industria automotive”, a arătat Dennis Raabe, directorul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj.

Curriculum-ul programului de masterat include atât cercetare şi proiectare, dezvoltare de software în domeniul auto, senzori şi sisteme de control al motorului, cât şi module de practică de specialitate în cadrul centrului de inginerie.

În plus, Bosch oferă zece burse de excelenţă studenţilor merituoşi.

De asemenea, participanţii la acest program de masterat au posibiltatea de a elabora lucrarea de disertaţie în cadrul companiei. Programul de masterat se adresează absolvenţilor Facultăţii de Autovehicule Rutiere, Mecatronică şi Mecanică, dar şi celor din specializările de IT&C.

Pe lângă cursurile teoretice, programul de masterat oferă studenţilor posibilitatea de a realiza proiecte de studiu într-un mediu competitiv, cu echipamente şi tehnologii de ultimă generaţie, contribuind astfel la dezvoltarea competenţelor specifice industriei auto.

„Avem deja o colaborare excelentă cu Centrul de Inginerie Bosch din Cluj, studenţii noştri sunt încântaţi de oportunitatea de a învăţa de la ingineri cu experienţă în industrie. Acest nou program de masterat creat împreună cu Bosch va ajuta studenţii să-şi dezvolte competenţele necesare pentru a lucra în industria auto, după terminarea studiilor, printr-un curriculum dedicat înţelegerii sistemelor automotive şi a interdependenţei subsistemelor”, a conchis Prof. Dr. Ing. Nicolae Burnete, preşedinte al Senatului Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi coordonatorul programului de masterat din partea UTCN.

 

CITEŞTE ŞI:

BMW îşi construieşte o uzină în regiunea portului Kalinigrad din Rusia

Daimler va produce autoturisme Mercedes-Benz în Egipt

PSA a investit 555 milioane euro în noua fabrică din Maroc

 

Adaugati comentariu