Continental aniversează 15 ani la Sibiu şi inaugurează două noi clădiri

Continental, companie tehnologică, aniversează în acest an 15 ani de activitate la Sibiu. În acest timp, compania a devenit cel mai mare angajator din regiune, cu aproximativ 4.000 de persoane care lucrează atât în producţie, cât şi în zona de cercetare şi dezvoltare.
Continental

Cu această ocazie, compania a inaugurat un nou modul de producţie şi o nouă clădire dedicate activităţilor de cercetare şi dezvoltare.

Noul modul de producţie este întins pe o suprafaţă de aproximativ 12.000 m², iar zona de producţie are o capacitate de 150 persoane/schimb, în timp ce spaţiul dedicat birourilor a fost gândit pentru 250 persoane. Tehnologiile şi echipamentele folosite sunt de ultimă generaţie. Continental Sibiu a făcut paşi importanţi în direcţia Industriei 4.0, iar roboţii şi coboţii fac deja parte din fluxul de producţie.

În ceea ce priveste clădirea dedicată activităţilor de cercetare şi dezvoltare, aceasta este ridicată pe 3 niveluri, are suprafaţa construită la sol de peste 4.600 m² şi suprafaţa desfăşurată de peste 12.000 m². Capacitatea noii clădiri este de 1.100 de persoane.

La parterul noului corp a fost amenjată şi o aulă, precum şi 2 laboratoare unde îşi vor putea desfăşura activitatea şi studenţii Universităţii „Lucian Blaga“. În acest fel, pe lângă programele de practică şi vizitele în companie, studenţii vor avea o nouă posibilitate de a lua contact cu industria automotive, încă din timpul facultăţii.

Continental

Odată cu inaugurarea celor două clădiri, locaţia din Sibiu numără acum 6 module de producţie şi 3 clădiri pentru cercetare şi dezvoltare. La Sibiu sunt dezvoltate, testate sau produse unităţi electronice de control pentru industria automotive, precum sisteme inteligente de frânare, sisteme de asistare la condus, sisteme care contribuie la confortul în maşină sau pedala de acceleraţie care limitează viteza în cazul detectării unui obstacol.

„Acum 15 ani am deschis această locaţie. În acel moment, nimeni nu credea că vom atinge această dimensiune. Planul iniţial a fost mai modest decât acesta, dar angajamentul, pasiunea şi expertiza oamenilor noştri, combinate cu sprijinul şi deschiderea autorităţilor şi a partenerilor din zona academică, ne-au adus unde suntem astăzi: cel mai mare angajator şi unul dintre cei mai căutaţi angajatori din zona Sibiului”, a declarat Oswald Kolb, manager general al locaţiei Continental din Sibiu.

Continental va continua să crească în următoarea perioadă

Extinderea companiei va fi susţinută, bineînţeles, de o creştere a echipei, atât în zona de operatori/tehnicieni, cât şi a inginerilor. Pentru a asigura angajări viitoare, Continental continuă să îşi dezvolte colaborarea cu instituţiile de învăţământ din Sibiu şi din ţară.

Pentru posturile care nu necesită studii superioare, compania continuă parteneriatul de succes cu Colegiul Tehnic „Independenţa” şi va continua să investească în sistemul de şcoală profesională duală.

Continental

În ceea ce priveşte personalul cu studii superioare, Continental va continua să colaboreze, la nivel strategic, cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi Universitatea din Craiova, precum şi cu alte universităţi din ţară.

 

CITEŞTE ŞI:

Înţelegeri anticoncurenţiale. Marii constructori auto germani, amendaţi cu 100 mil. euro

BMW creşte investiţiile în achiziţia de celule de baterii electrice

În Formula E, Schaeffler şi Audi merg mai departe împreună

 

Adaugati comentariu